Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), a declarat luni, într-o conferință de presă, că reprezentanţii organizaţiei sunt îngrijoraţi de faptul că nu există încă un proiect privind Bugetul de stat pentru anul 2019.
„Suntem extrem de îngrijoraţi că nici până acum (n.red. – 21 ianurie) nu avem un buget de stat şi nu s-au prezentat coordonatele unui buget pentru anul 2019 şi că toate aceste lucruri se ţin secret. (…) În acest moment se ridică mari probleme, dacă bugetul de stat 2019 va putea fi închis cu sistemul acutal de taxe şi impozite (n.red. – cel introdus prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 114/2018)”, a afirmat Florin Jianu.
El a reamintit că, în cadrul unei emisiuni de la Antena 3, ministrul Finanţelor, Eugen Orlando teodorovici, a recunoscut că nu a discutat cu nimeni modificările introduse prin OUG nr. 114/2018.
„Suntem îngrijoraţi că ar putea fi introduse noi taxe şi impozite. Suntem îngrijoraţi dacă nu cumva această ordonanţă va fi urmată de alte ordonanţe de urgenţă de schimbare a taxelor şi impoztelor în România, pentru a susţine măririle de salarii care s-au realizat în mediul public”, a subliniat Jianu.