Conform Constituției, România este o Republică Semiprezidențială și este condusă prin intermediul a trei puteri: legislativă – Parlamentul, executivă – Guvernul și Președintele și judiciară – judecătorii și procurorii, adică magistrații.
Conform Constituției aprobate prin REFERENDUM de poporul român, PARLAMENTUL, ales o dată la patru ani prin vot universal și liber exprimat, are două camere, emite LEGI și aprobă componența Guvernului.
Conform Constituției, GUVERNUL este compus din miniștri NUMIȚI de coaliția politică de guvernare, după ce PREȘEDINTELE a nominalizat premierul la sugestia aceleiași coaliții politice care deține majoritatea în Parlament.
Tot conform Constituției, PREȘEDINTELE este ales o dată la cinci ani, prin vot universal și liber exprimat. El este GARANTUL Constituției și are anumite atribuții de guvernare.
În spiritul și litera Constituției, PREȘEDINTELE este PRIMUL om în stat, președintele Senatului – al doilea om în stat iar președintele Camerei Deputaților – al treilea om în stat.
În spiritul și litera Constituției, cei NUMIȚI în funcțiile înalte, inclusiv premierul și miniștrii săi, se situează din punct de vedere ierahic sub cei primii trei oameni în stat.
Până ieri, toate deciziile luate de CCR au respectat spiritul și litera Constituției și au ținut cont de diferența dintre cei ALEȘI și cei NUMIȚI și de valoarea lor în articolele din Constituție.
Ce a decis însă acum CCR în cazul Guvern vs Președinte? Că ministrul de Justiție are DREPTUL să dispună revocarea din funcție a șefului unui Parchet, iar președintele este OBLIGAT să semneze actul de demitere.
Ce înseamnă, de fapt, decizia CCR? Că un ALES este pus în situația de a face ce dorește un NUMIT de către un alt ALES.
Și mai înseamnă că CCR a transformat România într-o Republică Parlamentară fără să se schimbe Constituția, fără voia poporului.
Decizia CCR este în litera și spiritul Constituției? NU! Și, iată de ce:
Decizia CCR NU este nici în spiritul Constituției – un ALES, cum este PREȘEDINTELE, este bine definit și i se specifică foarte clar valoarea lui în societate, OBLIGAȚIILE dar și DREPTURILE ce recurg din articolele din Constituție;
Decizia CCR NU este nici în literea Constituției – niciunde NU se legiferează că PREȘEDINTELE este OBLIGAT să semneze un act emis de un ministru – un NUMIT -, ci doar de PARLAMENT, cu drept de REFUZ o singură dată!
Dacă în Constituție s-ar fi DISPUS ca PREȘEDINTELE să fie OBLIGAT să semneze un act emis de un NUMIT, ar fi fost o încălcare grosolană a ideii separării puterilor în stat și a respectării voinței populare – expusă prin vot universal și liber exprimat.
De aceea, în spiritul și litera Constituției, cei ALEȘI sunt pe picior de egalitate în anumite circumstanțe, dar NICIODATĂ cei NUMIȚI NU sunt pe picior de egalitate cu cei ALEȘI.
De aceea, în spiritul și litera Constituției, cei ALEȘI au dreptul să se opună unul împotriva celuilant dar fără să facă abuz de funcție. Cazul aprobării/respingerii unei legi este exemplul perfect care definește spiritul și litera Constituției Republicii Semiprezidențiale România.
De ce 6 membri ai CCR au decis să NU ia în considerare spiritul și litera Constituției și să SUBORDONEZE unui NUMIT un ALES este o poveste ce NU este străină de corupția politică – și NU numai.
Ziua de miercuri, 30 mai 2018, va rămâne în istoria României postdecembristă ca o altă pată neagră.
Șase oameni din totalul de 9 NUMIȚI politic în CCR au luat o DECIZIE politică în favoarea unui actor NUMIT politic, umilind un alt actor politic, ALES cu cele mai multe voturi (peste 6 milioane): primul om în stat, PREȘEDINTELE României.
Întâmplător, cel NUMIT nu are niciun vot “în spate” de la popor, ci a fost propulsat șef peste magistrați de o majoritate parlamentară formată din circa 200 de aleși care au obținut, însumat, 3,5 milioane de voturi, adică jumătate din voturile PREȘEDINTELUI României.
Această “picătură” trebuie citită în cheia unor principii democratice – diferența dintre cei ALEȘI și cei NUMIȚI și contează funcția NU persoana care o ocupă – fie ALES, fie NUMIT.
P.S. Este o lipsă totală de respect față de români decizia CCR de a se TRANSFORMA într-o CURTE de Judecată și de a impune imperativ – cu nume și prenume – ce trebuie să întreprindă președintele Iohannis față de procurorul-șef al DNA Laura Codruța Kovesi.
Și totul în contextul unei decizii „judecătorești” împotriva căreia NU se poate face apel!
Pentru cei care NU sunt în temă cu Decizia CCR, îi invit să citească…
UPDATE! CCR a decis: Kovesi va fi revocată de Tudorel Toader. Iohannis doar semnează!
Dar și…
CCR îl transformă pe Iohannis în secretar: “Urmează să semneze decretul de revocare”
Iată-i pe cei 9 judecători ai CCR:
Președinte Valer Dorneanu, numit de Camera Deputaţilor în 2013, la propunerea PSD – pe vremea USL (PSD-PNL-PC)
Judecător Marian Enache, fost deputat FSN, PDSR şi PSD, numit în 8 iunie 2016 de Camera Deputaţilor, la propunerea PSD
Judecător Petre Lăzăroiu, numit în 2010 de președintele de atunci Traian Băsescu
Judecător Mircea Ştefan Minea, numit de Camera Deputaţilor în 2010, la propunerea PNL
Judecător Daniel Marius Morar – numit de fostul președinte Traian Băsescu
Judecător Mona-Maria Pivniceru, fost ministru al Justiţiei în perioada USL, fiind susținută de PNL și numită de Senat în iunie 2013
Judecător Livia Doina Stanciu – numită de președintele Klaus Iohannis
Judecător Simona-Maya Teodoroiu – numită de Senat în februarie 2015 la propunerea PSD, după demisia fostului senator PSD Toni Greblă, căruia DNA i-a deschis dosar de corupție. Între timp ÎCCJ l-a achitat pe Greblă la primă instanță, urmând să fie dată sentința definitivă
Judecător Varga Attila – numit în 13 iulie 2016 de Camera Deputaților din partea UDMR, după ce PNL a cedat fără niciun comentariu locul care i se cuvenea după încheierea mandatului de 9 ani al lui Tudorel Toader, numit de PNL la propunerea pușcăriașului Relu Fenechiu
