Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) informează, vineri, că ”urmare a colaborării cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Regia Națională a Pădurilor, ROMSILVA, a fost realizat un sector de perdele forestiere prin plantarea de puieți specifici pe o suprafață de aproximativ 24 ha”.
Nu, n-au fost plantați pomișori în această primăvară. E o poveste veche de doi ani:
”Amplasamentul perdelei care este în cel de-al doilea an de vegetație se află pe autostrada A2 între km 148+700 – 157+300, în Balta Ialomiței, între podurile Fetești și Cernavodă, pe sensul de circulație Constanța – București, lungimea acestuia fiind de aproximativ 8 km, în funcție de configurația terenului”, se precizează în comunicatul remis redacției.
Așadar, 8 km de pomi la o autostradă de 202,7 km aflată în plin câmp, cu mari probleme de deszăpezire pe timp de iarnă.
”În vederea accelerării procedurilor de plantare a perdelelor forestiere s-a format un grup de lucru constituit din specialiști ai CNADNR, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și ROMSILVA, care are rolul de a propune modificări ale legislației în vigoare privind exproprierile necesare pentru realizarea perdelelor de protecție”, precizează CNADNR.
Să înțelegem că nici în perioada următoare nu vor fi platate perdele forestiere. ”Știrea” CNADNR e doar de imagine!
De megaoperațiunea de plantare pe 870 de km de aliniamente de drumuri naționale și autostrăzi, lansată de Guvernul Ponta în 2014, s-a cam ales praful.
„La nivel național sunt necesari 1.700 de kilometri de perdele forestiere de-a lungul drumurilor naționale și județene. În prima etapă a fost aprobat Programul național de realizare a perdelelor forestiere a autostrăzilor și drumurilor naționale pentru 870 de kilometri. Pentru acestea avem întocmite studiile de fezabilitate și avem fondurile necesare”, anunţa, la acea dată, ministrul Nediului, Lucia Varga.