În acest weekend se joacă meciurile din etapa a șasea a play-off-ului și play-out-ului Ligii I la fotbal.
Balul este deschis de partida dintre Dinamo București și ACS Politehnica Timișoara, meci care se va disputa vineri seara.
Gazdele vor să-și consolideze locul 1 în play-out, respectiv locul 7 în Liga I. De partea cealaltă, bănățenii au mare nevoie de puncte după ce au ajuns în zona fierbinte a clasamentului.
Extrem de important se anunță duelul de sâmbătă, dintre Viitorul Constanța și FCSB. Este unul dintre ultimele momente în care formația antrenată de Nicolae Dică se mai poate împiedica în drumul spre titlul de campioană a României.
CFR Cluj, contracandidata FCSB-ului, are măcar teoretic o deplasare mai accesibilă la Politehnica Iași, urmând să joace pe terenul unei formații măcinată de probleme economice și care a avut înfrângeri pe linie până acum în play-out.
La finalul rundei s-ar putea să aflăm și prima echipă care se duce spre Liga a doua, în condițiile în care avem meci direct între ultimele două clasate, Juventus București versus Gaz Metan Mediaș.
Program Liga I
Vineri, 20 aprilie
20.45, Dinamo București – ACS Politehnica Timișoara
Sâmbătă, 21 aprilie
18.00, Concordia Chiajna – FC Voluntari
20.45, Viitorul Constanța – FCSB
Duminică, 22 aprilie
18.00, Juventus București – Gaz Metan Mediaș
20.45, CSM Politehnica Iași – CFR Cluj
Luni, 23 aprilie
18.00, FC Botoșani – Sepsi Sf. Gheorghe
20.45, Astra Giurgiu – CS Universitatea Craiova
Toate partidele sunt transmise în direct de Digi Sport 1, Telekom Sport 1 și LOOK TV sau LOOK Plus.
Clasament
- FCSB – 41 de puncte
- CFR Cluj – 39 de puncte
- Craiova – 34 de puncte
- Viitorul – 29 de puncte
- Astra – 23 de puncte
- Poli Iași – 20 de puncte
- Dinamo – 32 de puncte
- Botoșani – 28 de puncte
- Sepsi – 19 puncte
- Chiajna – 19 puncte
- Voluntari – 18 puncte
- Timișoara – 16 puncte
- Mediaș – 15 puncte
- Juventus – 13 puncte
Campioana merge în preliminariile UEFA Champions League, iar echipele de pe locurile 2, 3 și 4, ultimul în funcție de câștigătoarea Cupei României, merg în preliminariile Europa League. Ultimele două clasate retrogradează direct, iar echipa de pe locul 12 joacă baraj cu echipa de pe locul 3 din Liga a doua.