Trei sportive din România erau înscrise la începutul săptămânii în calificările de la Roland Garros, Irina Bara, Alexandra Cadanțu și Alexandra Dulgheru.
Dintre acestea, două au evoluat deja în primul tur al calificărilor, Irina Bara și Alexandra Cadanțu, însă doar prima a reușit să se impună în runda inaugurală.
Ambele meciuri, atât cel jucat de Irina Bara, cât și cel jucat de Alexandra Cadanțu au fost senzaționale, cu numeroase răsturnări de scor.
Irina Bara, locul 161 mondial, s-a impus greu, scor 6-7, 6-1, 6-4, în disputa cu franțuzoaica Audrey Albie, jucătoare aflată abia pe locul 305 mondial și care a ajuns pe tabloul calificărilor doar grație unui wild-card.
Irina a pierdut primul set la tiebreak, deși a avut serviciul la 5-4, dar s-a revanșat în decisiv, când s-a impus, cu 6-4, deși a fost condusă cu 4-0.
Alexandra Cadanțu, locul 180 mondial, a pierdut, scor 5-7, 6-3, 5-7, meciul jucat cu Maryna Zanevska, din Belgia, locul 153 mondial. Meciul a durat trei ore și a avut o evoluție a scorului extrem de sinuoasă.
Alexandra a pierdut primul set după ce a revenit de la 1-4 și a servit la 5-5. De asemenea, sportiva noastră a pierdut setul decisiv, deși a avut 4-2.
Alexandra Dulgheru urmează să joace miercuri seara în primul tur al calificărilor. “Piti” Dulgheru, locul 160 mondial, are meci tare cu japoneza Nao Hibino, locul 119 mondial.
Irina Bara joacă în turul al doilea al calificărilor cu rusoaica Anna Blinkova, locul 108 mondial și a patra favorită a calificărilor. Blinkova a trecut clar de turcoaica Kagla Buyukakcay, locul 178 mondial, scor 6-3, 6-2.
Dacă trece de Nao Hibino, Alexandra Dulgheru joacă în turul al doilea al calificărilor cu învingătoarea dintre Lizette Cabrera, din Australia, locul 157 mondial, și japoneza Junri Namigata, locul 210 mondial.
De remarcat că în turul al doilea al calificărilor de la Roland Garros s-a calificat Bianca Andreescu, jucătoare canadiană de origine română, dar și slovena Dalila Jakupovic, jucătoare care a profitat de abandonul celebrei Eugenie Bouchard.