Simona Halep, liderul mondial în tenisul feminin, a obținut, joi, calificarea în 16-imile de finală ale turneului de la Roland Garros, al doilea Grand Slam de tenis al anului.
Sportiva noastră s-a impus fără probleme în confruntarea cu americanca Taylor Townsend, ocupanta locului 72 mondial.
A fost 6-3, 6-1, la capătul unui meci care a durat 70 de minute și în care americanca i-a pus rareori probleme Simonei, iar sportiva noastră s-a redresat rapid de fiecare dată.
Simona și-a asigurat 130 de puncte WTA și un cec în valoare de 130.000 de euro, dar mai are mult de tras pentru a-și egala rezultatul obținut anul trecut, când a jucat finala.
În 16-imi, sportiva noastră dă piept cu nemțoaica Andrea Petkovic, jucătoare care ocupă locul 107 mondial și care în turul al doilea a trecut, cu 6-0, 7-6, de americanca Bethanie Mattek Sands.
Simona are 6-1 la victorii în meciurile directe jucate împotriva Andreei Petkovic, sportivă în fața căreia a pierdut doar în primul meci direct dintre cele două, în 2009, într-o perioadă în care românca abia începea ascensiunea către vârful tenisului mondial.
În ciuda acestei diferențe, trebuie precizat că Simona a avut mai mereu probleme cu jucătoarea germană, ultimele trei victorii fiind obținute după meciuri de câte trei seturi extrem de echilibrate.
Ziua de joi a fost dominată, pe tabloul principal, de victoriile favoritelor. Garbine Muguruza, Karolina Plișkova și Maria Șarapova au bifat succese fără emoții.
Joi seara avem alte două meciuri în care sunt implicate sportive din România. Ana Bogdan dă piept cu nemțoaica Angelique Kerber, una dintre marile favorite ale turneului, în timp ce Irina Begu o va înfrunta pe chinezoaica Shuai Zhang.