Luni a început practic cel mai vechi turneu de tenis din lume și al treilea Grand Slam de tenis al anului, respectiv turneul de la Wimbledon.
România are opt sportive pe tabloul feminin de simplu, Alexandra Dulgheru, Simona Halep, Sorana Cîrstea, Mihaela Buzărnescu, Monica Niculescu, Irina Begu, Ana Bogdan și Elena Gabriela Ruse și un singur jucător pe tabloul masculin de simplu, Marius Copil.
Cinci dintre cele opt reprezentante ale României erau programate să joace încă de luni, iar primele două sportive care au intrat în focuri au obținut victorii spectaculoase.
Revenită după mult timp pe tabloul principal al unui turneu de Mare Șlem, Alexandra Dulgheru, locul 141 mondial, a produs una dintre surprizele din prima zi și a învins-o pe Kristyna Plișkova, din Cehia, locul 77 mondial.
A fost 6-4, 1-6, 6-2, la capătul unui meci care a durat o oră și 45 de minute și în care cehoaica a riscat mai mult, dar a și greșit mai mult. A fost 6-0 la ași pentru Plișkova, dar cehoaica a comis și șase duble-greșeli, față de doar două Alexandra Dulgheru. În plus, cehoaica a comis cam de trei ori mai multe greșeli neforțate, 25-8. Culmea însă raportul punctelor câștigate a fost egal, 82-82.
Sorana Cîrstea, locul 51 mondial, pare că și-a revenit după o perioadă mai slabă și luni chiar a reușit să o surclaseze pe Magdalena Rybarikova, din Slovacia, a 19-a favorită a competiției.
A fost 7-5, 6-3 la capătul unui meci care a durat 90 de minute și în care Sorana a pus o presiune constantă pe adversară, dovadă fiind raportul loviturilor câștigătoare, scor 24-9.
Alexandra și Sorana și-au asigurat câte 70 de puncte WTA și 63.000 de lire sterline. În plus, ar putea avea parte de meciuri extrem de interesante în turul al doilea. Pentru că Alexandra Dulgheru ar putea da piept cu Venus Williams, dacă americanca trece de Johanna Larsson, din Suedia, în timp ce Sorana Cîrstea, prin eliminarea unei favorite, și-a creat un culoar favorabil și va da piept cu rusoaica Evghenia Rodina, jucătoare venită din calificări.
Rodina a trecut în primul tur la mare luptă, scor 3-6, 7-5, 6-4, de germanca Antonia Lottner, o altă jucătoare venită din calificări.
Alexandra Dulgheru este pentru prima dată pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam de la Roland Garros, din 2016. Cel mai bun rezultat la Wimbledon este un tur 3 reușit în 2010, la chiar prima ei participare la turneul de pe iarba londoneză.
Va avea un meci foarte greu în turul al doilea, indiferent de numele adversarei, Williams sau Larsson, dar “Piti” Dulgheru a ajuns la un moment al carierei în care nu mai are timp să se teamă de vreo adversară și este gata să se ia la trântă cu oricine. Mai ales că în duelul cu Johanna Larsson, actuală locul 58 mondial, are palmares pozitiv, 2-0, după două victorii clare, 6-2, 6-1, la Miami, în 2011, și 6-3, 7-5 la Marseille, în 2014.
Sorana Cîrstea mai are de tras pentru a-și egala rezultatul de anul trecut, când a ajuns până în turul III. Însă măcar la prima vedere este mare favorită în partida cu Rodina, din turul al doilea, mai ales după ce a obținut ascedentul moral dat de eliminarea unei favorite precum Rybarikova.
Totuși, deși Rodina este abia locul 120 mondial în acest moment, nu trebuie subestimată în condițiile în care rusoaica a surclasat-o pe Sorana la Minsk, în 2011, 6-1, 6-1.
Luni seara, pe tabloul principal feminin, mai sunt programate meciurile Elena Gabriela Ruse – Agnieszka Radwanska, Mihaela Buzărnescu – Aryna Sabalenka și Irina Begu – Katie Swan.