Joi, la Tennis Performance Club, din cartierul Pipera, din București, s-au disputat meciurile din sferturile de finală ale turneului ITF de 15.000 de dolari găzduit de capitala României.
Au fost numeroase partide care s-au încheiat extrem de rapid, ori din cauza unor abandonuri, ori din cauză că învingătoarele au obținut victorii categorice.
În cele din urmă, nu mai puțin de cinci sportive din România s-au calificat în faza sferturilor de finală. Acestea sunt Alexandra Damaschin, jucătoare venită din calificări, Denise Stoica, Ioana Gașpar, favorită 7, Irina Fetecău, favorită 3, și Georgia Crăciun, favorită 5.
Cea mai importantă victorie a obținut sportiva din urmă. Georgia Crăciun, actuala ocupantă a locului 597 mondial, dar fostă locul 415 mondial, a întrerupt ascensiunea fulminantă a Andreei Mitu, sportivă care a revenit de curând pe teren, după ce a născut, și care a făcut furori la turneele de la Curtea de Argeș și Focșani, jucând patru finale, două de simplu și două de dublu, într-un interval de opt zile.
Georgia Crăciun a învins-o pe Andreea Mitu cu un dublu 6-3, după 89 de minute de joc, la capătul unui meci în care, pe de o parte, s-a simțit oboseala acumulată de Andreea Mitu, dar, de cealaltă parte s-a văzut ambiția Georgiei Crăciun, sportivă care trage tare pentru a-și face cadou trofeul de la București de ziua ei, ea urmând să împlinească 19 ani chiar sâmbătă.
Până atunci, însă, Georgia Crăciun trebuie să treacă vineri, în sferturi, de Irina Fetecău, a treia favorită a competiției, o sportivă mult mai experimentată decât ea.
Irina Fetecău, 22 de ani, a câștigat deja un turneu de 15.000 de dolari în acest an, la Cairo (Egipt), și speră să repete succesul la București, mai ales după ce în sferturi a făcut o demonstrație de forță cu Elaine Genovese, din Malta, sportivă pe care a învins-o clar, 6-1, 6-0, într-o oră de joc.
Un alt sfert de finală 100% românesc va fi cel dintre Alexandra Damaschin, jucătoare venită din calificări, și Ioana Gașpar, a șaptea favorită a competiției. Alexandra a profitat, joi, de abandonul italiencei Veronica Napolitano, o altă jucătoare venită din calificări, în timp ce Ioana Gașpar a expediat-o în 47 de minute, cu un dublu 6-0, pe rusoaica Elina Vikhrianova.
Și cum toate cele patru sportive din România sunt pe aceeași parte de tablou, Georgia Crăciun, Irina Fetecău, Alexandra Damaschin și Ioana Gașpar, este cert că vom avea cel puțin o jucătoare în finala de sâmbătă.
Pe partea inferioară a tabloului, în sferturi vom avea meciurile Denise Stoica (România) – Eugenia Ganga (Argentina) și Anna Turati (Italia) – Barbora Miklova (Cehia).
Denise Stoica (18 ani, locul 1.040 mondial) a revenit de la 0-1 la seturi și s-a impus, scor 2-6, 6-4, 6-0, în confruntarea cu Mihaela Mărculescu (17 ani, fără clasament WTA în acest moment). Adversara ei de vineri, argentinianca Eugenia Ganga (19 ani, locul 1.100 mondial), a produs una dintre surprizele zilei și s-a impus clar, scor 6-4, 6-2, în confruntarea cu românca Gabriela Duca (23 de ani, locul 793 mondial și cap de serie numărul 6 la București).
Italianca Anna Turati (21 de ani, locul 895 mondial) a profitat, joi, de abandonul conaționalei sale Giulia Crescenzi (22 de ani, locul 1.215 mondial) și va juca în sferturi cu Barbora Miklova, din Cehia, 20 de ani, locul 868 mondial.
Barbora Miklova a fost implicată joi în cel mai intens meci al zilei, ea impunându-se, cu 6-1, 5-7, 6-4, în disputa cu bulgăroaica Gebriela Mihaylova (21 de ani, locul 854 mondial), după o partidă care a durat trei ore și patru minute.
Vineri sunt programate și semifinalele turneului de dublu. Iar România va avea în mod sigur o echipă în ultimul act al competiției. Pentru că, în semifinale, Ioana Gașpar și Camelia Hristea, favorite 2, vor da piept cu Mihaela Mărculescu și Luminița Tutunaru.
În cealaltă semifinală, favoritele 4, englezoaica Anane Soumeya și Elaine Genovese, din Malta, vor da piept cu rusoaicele Adelina Barani și Elina Vikhrianova.