Călin Popescu Tăriceanu, ca de obicei, nu își refuză niciuna dintre marile sale plăceri. Astfel, în timp ce partenerul său de guvernare, Liviu Dragnea, era făcut arșice de Gabriela Firea la CEx-ul de la Neptun, el s-a dus la Monza, unde a avut loc duminică Marele Premiu de Formula 1 al Italiei 2018.
Tăriceanu s-a pozat alături de Jackie Stewart, fost campion mondial în anii ’70.
“Alături de Sir Jackie Stewart, unul dintre cei mai mari piloţi de Formula 1, triplu campion, la Marele Premiu al Italiei desfăşurat astăzi pe circuitul de la Monza”, scrie Călin Popescu Tăriceanu, pe Facebook.
Jackie Stewart este un fost pilot de Formula 1, campion mondial în 1969, 1971 şi 1973.
Duminică a avut loc marele premiu de Formula 1 al Italiei 2018.