Săptămâna aceasta, unul dintre cele mai tari turnee de tenis ITF are loc la Iași.
Trofeul Municipiului Iași este găzduit de Clubul Sportiv CFR Iași și reprezintă un turneu masculin dotat cu premii în valoare de 15.000 de dolari.
Marți sunt programate primele meciuri de pe tabloul principal de simplu, după ce duminică și luni s-au disputat partide din calificări.
Principalul favorit este rusul Evgenii Tiurnev, 21 de ani, locul 381 mondial, dar românii și-au tăiat din nou partea leului și suntem prezenți cu nu mai puțin de 18 jucători pe tabloul principal.
Cel mai bine clasat jucător român de pe tabloul principal al turneului de la Iași este Bogdan Borza, favorit 4, tenismen care îl va înfrunta în primul tur pe argentinianul Juan Bautista Otegui.
Mai sunt prezenți jucători din Spania, Ucraina, Germania, Belgia, Austria și Italia.
De remarcat prezența unor nume interesante pe tabloul principal precum Robert Damian Savin, un jucător de numai 16 ani și care a câștigat două meciuri fără set pierdut în calificări pentru a prinde un loc pe tabloul principal, sau Răzvan Aghion, tenismen de 14 ani care a primit wild-card pentru acest turneu.
Savin îl va înfrunta pe Alexandru Manole, un alt jucător venit din calificări, dar care la Pitești a ajuns până în faza sferturilor de finală, iar Aghion îl va înfrunta pe favoritul 3, belgianul Maxime Pauwels, locul 647 mondial și un sportiv care a jucat semifinală la Damme, în Belgia, și sferturi de finală la Duinbergen, în Belgia, și la Brașov.