Parlamentarii USR vor vota împotriva modificării Constituției pentru redefinirea noțiunii de familie, ce se discută marți în Senat – cameră decizională – înainte de referendumul din octombrie.
Practic, va fi modificată sintagma “acordul liber consimțit între soți” cu “uniunea dintre un bărbat și o femeie”.
”Suntem împotriva modificării Constituției. Este o temă falsă, o problemă care nu aduce nimic nou în România. Un referendum ar trebui să rezolve o problemă a societății – consulți societatea pentru a rezolva o problemă. Aceste referendum nu e decât un eventual recensământ pentru dezbinare, pentru că a doua zi după referendum viața nicunei familii, viața niciunei femei abuzate, niciunui copil nu va fi mai bună cu absolut nimic. Nu se rezolvă nicio problemă. E o temă folosită a patra oară de Liviu Dragnea pentru a muta atenția societății de la temele cu adevărat importante. Recomandarea noastră de vot pentru colegi este de vot <împotrivă>”, a declarat Dan Barna, liderul USR.
Ceilalți parlamentari din opoziție vor vota însă inițiativa PSD.
Social-democrații au decis în ședința CEx din 1 septembrie de la Neptun că referendumul pentru redefinirea noțiunii de căsătorie în Constituție va avea loc pe 7 octombrie.
Între timp, Guvernul Dăncilă a alocat și banii necesari – 200 de milioane de lei -, la rectificarea bugetară.