Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, se duelează de ceva timp, de la distanță, cu Liviu Dragnea, președintele Partidului Social Democrat.
Interesele sunt majore de ambele părți, astfel că rivalii scot la înaintare absolut orice armă posibilă, chiar dacă riscă să se facă de râs.
De exemplu, după ce a dat chix în legătură cu îmbunătățirea traficului rutier din București, Firea aruncă acum vina direct pe Dragnea.
‘Revoluţia în trafic a promis-o în primul rând domnul Dragnea şi apoi Gabriela Firea, pentru că programul de guvernare locală, programul pentru Bucureşti, a fost realizat de specialiştii partidului în diferitele domenii de activitate: transport, mediu, energie, educaţie, sănătate. Am lucrat împreună cot la cot, am mers la domnul Dragnea. A citit acel material, l-am validat în Biroul Permanent împreună cu cei care se ocupau de comunicare – consilieri pe care domnul Dragnea îi validase şi îi cunoştea -, am realizat întreaga comunicare pentru România şi pentru bucureşteni, iar acum, practic, eu sunt pusă în situaţia faptului încât singură, neajutată de cel care recunoaşte astăzi că m-a propulsat – prin faptul că a fost de acord ca eu să fiu candidat, în urma sondajelor de opinie – să fiu blocată’.
Firea se vaită că ‘nu puteam să rezolv singură toate problemele generate de trafic. M-am bazat pe sprijin de la Guvern şi de la majoritatea parlamentară pentru modificarea legilor strâmbe şi punerea în aplicare a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD). PMUD conţine măsuri care revin autorităţilor locale dar, atenție, mai ales Guvernului.
Am avut nenumărate discuții cu domnul Dragnea despre transferul Centurii ocolitoare a Capitalei la Primăria Municipiului Bucureşti. I-am spus de fiecare dată că este inacceptabil ca în 27 de ani de la Revoluţie să progresăm doar 30 şi ceva la sută din acest proiect. Practic, din 70 şi ceva de kilometri de autostradă să avem doar 20 şi ceva realizaţi. Este dramatic şi i-am spus că am echipele pregătite, profesioniste, oameni care abia aşteaptă să preia acest obiectiv şi eu mă angajez că voi fi zilnic pe şantier pentru a finaliza această lucrare, acest obiectiv de investiţii, pentru că este primordial pentru Bucureşti.
Este primul pas pentru a rezolva, a ameliora traficul sufocant din Capitală. La fiecare discuţie, la fiecare întâlnire, plecam bucuroasă. Simţeam că prind aripi, pentru că lucrurile păreau foarte bune, pozitive şi că ne îndreptăm spre un succes. Dar pe urmă mergeam la minister, la CNAIR şi se mai găsea câte un motiv. Întâi, că se pierd fondurile europene. Era o dezinformare’.