Procesul lui Liviu Dragnea în care se judecă apelul – dosarul “Bombonica” – a fost amânat luni la ÎCCJ, chiar de la primul termen, pentru un motiv lesne de anticipat: Daddy nu are avocat!
Instanța – Completul de 5 judecători – i-a pus lui dragnea avocat din oficiu, însă acesta a refuzat.
În aceste condiții, instanța a amânat procesul pentru data de 5 noiembrie.
De altfel, Dragnea nu s-a prezentat în fața instanței, pe care a anunțat-o încă din 5 octombrie, printr-un e-mail, că nu are avocat și cere termen să-și angajeze unul.
În fața sediului instanței supreme l-au așteptat pe Dragnea atât protestatari, cât și susținători, iar forțele de ordine – sosite în număr mare – au aplanat conflictele dintre cele două tabere.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în 21 iunie de instanța de fond – Completul de 3 judecători – la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare.
Este primul termen al apelului, care este judecat de Completul 1, condus de vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), judecătorul Ilie Iulian Dragomir.
Ceilalți membri ai completului sunt judecătorii: Neniţă Simona Cristina, Grădinaru Daniel, Dragomir Florentina și Lefterache Lavinia Valeria, iar supleanți sunt judecătorii Cobzariu Maricela, Enescu Dan Andrei, Şelaru Valentin Horia și Cerbu Silvia.
Între timp, Guvernul, prin ministrul Tudorel Toader, a atacat la CCR formarea completului care îi judecă procesul lui dragnea.
Este de așteptat ca până la data de 5 noiembrie CCR să stabilească un termen pentru a a lua decizia pe această speță, însă la fel de bine ar putea să decidă deja că formarea completelor de judecată la ÎCCJ este ilegală, așa că Daddy își va face propriul complet. Dar nu acum, ci la anul.