În apropierea sfârşitului de an, publicul bucureştean este invitat la o călătorie muzicală în lumea magică a Crăciunului: la Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti, duminică 23 decembrie, de la ora 20.00, CHRISTMAS JAZZ – un spectacol pentru toate vârstele.
Iată precizările TNB:
Amfitrionul spectacolului este Ion Caramitru, iar la ˮpupitruˮ se va afla de această dată Emy Drăgoi, interpret şi regizor artistic, cel ce era declarat, câţiva în urmă, „Artistul anului” pentru jazz – în Franţa, ţara în care şi-a desăvârşit studiile muzicale şi care avea să-l numească regele jazz-ului la acordeon.
În această seară specială de decembrie, CHRISTMAS JAZZ va aduce pe scena mare a TNB: Grand Orchestra – alcătuită din zeci de instrumentişti – violonişti, pian, percuţie, bas, chitară etc, All’s Choir – un cor format din solişti ai Operei Române din Bucureşti, dar şi Magic Violin, peste 50 de instrumentişti într-un spectacol ce se anunță de mare amploare!
Între invitaţii speciali se numără actriţa Medeea Marinescu – într-o ipostază mai puţin cunoscută, aceea de interpretă a muzicii gospel, îndrăgita solistă de muzică pop, NICO şi cel ce are darul de a vă descreţi frunţile, inegalabilul Toni Grecu.
Repertoriul ales reuneşte unele dintre cele mai valoroase creaţii muzicale dedicate Crăciunului, de o mare diversitate a ritmurilor – de la jazz la gospel, de la piese care au făcut istorie la improvizaţii şi piese de virtuozitate. Realizatorii spectacolului năzuiesc să vă transmită din plin emoţia şi atmosfera de sărbătoare.
Vă invităm să salvaţi în agenda festivă de la final de 2018 acest eveniment unic şi să vă rezervaţi din vreme un loc în Sala Mare a Naţionalului bucureştean. Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de bilete TNB (din foaierul Sălii Mari), precum şi online, pewww.mystage.ro.