Magistrații de la Curtea de Apel Ploiești au decis, joi, condamnarea afaceristului Liviu Luca la 10 ani de închisoare.
Condamnarea este una definitivă și reprezintă, practic, menținerea deciziei anunțate inițial, în august, de magistrații de la Tribunalul Prahova.
Liviu Luca a contestat condamnarea din august, dar magistrații au luat decizia de a-i respinge contestația.
Mai ales că se poate spune că Luca a scăpat ieftin în condițiile în care cei 10 ani de închisoare reprezintă o contopire a pedepselor încasate de Luca în patru dosare diferite.
Acesta primise trei condamnări de câte 6 ani de închisoare și o condamnare de 3 ani de închisoare. S-a decis menținerea celei mai mari pedepse, de 6 ani, la care s-a adăugat un spor de 4 ani.
Din pedeapsa de 10 ani de închisoare se va scădea perioada petrecută deja de Liviu Luca după gratii, respectiv circa 2 ani și 4 luni.
Luca a fost găsit vinovat de comiterea mai multor infracțiuni. Cele mai celebru dosar în care a fost implicat a fost cel privind falimentarea companiei Petromservice.