Fostul președinte Traian Băsescu a ieșit din sediul DNA după 3 ore și jumătate de la intrarea la audiere.
Băsescu a intrat la ora 10.00 fără două minute și a ieșit la ora 13.31.
A făcut o scurtă declarație jurnaliștilor: “Am fost martor la o comisie rogatorie”. Nu a dat alte detalii.
La intrare, el a fost întrebat: “Credeți că ați fost chemat în dosarul Microsoft?”. Băsescu a răspuns râzând: “Să credeți la biserică!”.
Potrivit unor surse, este vorba despre o comisie rogatorie într-un dosar privind finanțarea campaniei electorale prezidențiale din 2009, dosar disjuns din cel în care au fost implicați Elena Udrea și Dan Andronic.
Ulterior, Băsescu a revenit cu precizări: “Este o anchetă a statului israelian care nu vizează cetăţeni români”.
Inițial, s-a crezut că este vorba despre comisia rogatorie privind dosarul Microsoft, pentru care DNA a cerut Senatului României încuviințarea începerii urmăririi penale a lui Călin Popescu Tăriceanu.
Amintim că Traian Băsescu a atras atenția în mai multe rânduri, pe vremea când era președinte, asupra escrocheriei cu licențele Microsoft.
Dosarul Microsoft, în care DNA a solicitat miercuri Senatului României să încuviințeze începerea urmăririi penale a lui călin Popescu tăriceanu, este instrumentat în 2018, pe baza informațiilor primite de la autoritățile judiciare austriece.