În speranța că de data asta vor veni clienți, Metrorex s-a gândit să reducă la jumătate prețul în parcarea ce zace goală din toamnă la Terminalul Străulești.
Noul preț de 50 de bani/maşină/oră va intra în vigoare începând de luni, 4 februarie.
„Decizia a fost luată de către conducerea executivă şi cea administrativă a societăţii, după ce s-a constatat gradul scăzut de ocupare a parcării, de la darea în exploatare şi până în prezent”, se arată într-un comunicat al companiei, transmis miercuri.
La două luni de la deschidere, şoferii care locuiesc în afara Bucureştiului se feresc să parcheze în Terminalul de la Străuleşti, care a costat 300 milioane lei, deoarece preţul este în prezent de 1 leu pe oră, astfel încât costul pentru o zi poate ajunge la 12 lei.
„Park and Ride-ul de la Străuleşti reprezintă o soluţie unică în Bucureşti, care oferă siguranţă şi confort posesorilor de autoturisme. Preţul extrem de avantajos faţă de preţul pieţei poate fi un motiv în plus pentru posesorii de autoturisme de a-şi lăsa maşinile într-o parcare nouă, modernă, cu multiple funcţiuni pentru cei care călătoresc dinspre periferie spre centrul oraşului. Sistemul park&ride are ca scop reducerea congestiei traficului urban şi furnizarea mai multor modalităţi de transport pentru publicul călător, respectiv: metroul, transportul urban de suprafaţă, transportul preorăşenesc şi asigurarea condiţiilor de parcare pentru transportul cu autoturismul personal”, precizează reprezentanţii Metrorex.
Terminalul multimodal are un regim de înălţime P+3 etaje şi are în alcătuirea sa un parcaj pentru 660 de autovehicule, sală de aşteptare pentru călătorii transportului public orăşenesc şi interurban, terminalul fiind dotat cu lifturi de acces în parcajul suprateran precum şi cu acces direct către staţia de metrou Străuleşti, prin intermediul unei galerii subterane dotate cu trotuare mobile şi luminatoare ce oferă lumină naturală.