Procurorii militari au audiat după violențele jandarmilor de la protestul din 10 august 2018 aproximativ 1.180 de martori şi 560 de persoane vătămate şi părţi civile, informează luni Parchetul General.
“În vederea stabilirii situaţiei de fapt, au fost audiaţi, până în prezent, aproximativ 1.180 de martori, 560 persoane vătămate/părţi civile, unele dintre acestea depunând înscrisuri şi acte medicale cu privire la vătămările suferite. De asemenea, au fost administrate, în parte, probatoriile solicitate de acestea, au fost vizionate mediile de stocare care conţin imagini înregistrate în timpul evenimentelor, atât unele depuse la dosar de persoanele vătămate, cât şi cele transmise de către instituţiile de ordine publică sau de alte persoane juridice”, se arată în comunicatul Parchetului.
În prezent este în curs de efectuare expertiza fizico-chimică asupra substanţelor cu efect iritant lacrimogen folosite de forţele de ordine în cursul intervenţiei.
“Procurorii militari au efectuat demersuri pentru desecretizarea documentelor întocmite de structurile care au avut atribuţii şi au acţionat în data de 10 august 2018, o parte dintre aceste documente fiind declasificate şi înaintate organelor de urmărire penală pentru a fi avute în vedere la soluţionarea cauzei”, mai precizează PÎCCJ.
Amintim că procurorii militari i-au pus sub acuzare pe șefii Jandarmeriei: