Nistor Călin, actualul șef interimar al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) după revocarea Laurei Codruța Kovesi, a precizat vineri, la prezentarea Raportului de activitate al instituției pe anul 2018, că 18 decizii luate de CCR în ultimii doi ani au avut efecte directe sau indirecte asupra cauzelor instrumentate de procurorii anticorupție!
Actualul șef interimar mai afirmă că anul 2018 a fost pentru DNA un an de răscruce, atipic, cu provocări deosebite. Iată-le:
-
– schimbări în conducerea instituției,
– schimbări ale legislației cu relevanță pentru funcționarea sau activitatea D.N.A.,
– decizii ale CCR cu efecte directe sau indirecte asupra cauzelor instrumentate (9 decizii în 2018 și 9 anterioare cu impact asupra activității instituției),
– modificări în structura de personal,
– activități de control din partea Inspecției Judiciare.
Nistor Călin a mai spus că în 2018 DNA a…
- “urmărit cu prioritate soluționarea prin trimitere în judecată a dosarelor în care au fost create prejudicii mari bugetului de stat” (…)
- “Prin actele de inculpare s-au reținut prejudicii în valoare de 412,7 milioane euro, în creștere cu 85% față de anul 2017” (…)
- “s-au depus eforturi pentru reducerea stocului de dosare vechi, aflate în lucru” (…)
- “Astfel, la sfârșitul anului 2018, stocul de dosare rămase nesoluționate s-a redus la 4283 (față de 6078 la sfârșitul anului 2017 și 7566 la sfârșitul anului 2016).” (…)
- “Scăderea numărului de rechizitorii (196 față de 381 în anul precedent) are cauze multiple: scăderea numărului de sesizări, reducerea numărului de procurori, modificările legislative etc.” (…)
- “Concret, numărul sesizărilor primite de la persoanele fizice / juridice private sau instituții publice a fost de 1.513, în scădere cu 18% față de anul 2017, cu 47% față de anul 2016 și cu 54% față de anul 2015 când s-au primit 3.305 sesizări” (…)
- “Din totalul de 556 inculpați trimiși în judecată, o pondere semnificativă – 155 persoane – este reprezentată de persoane care au ocupat funcții de conducere, control, demnități publice ori alte funcții importante”.
Cu titlu exemplificativ Nistor a detaliat realizările DNA, afirmând că au fost trimiși în judecată 7 demnitari, dintre care:
- 1 ministru și viceprim-ministru,
- 1 deputat, ulterior președinte de consiliu județean (în 2 dosare),
- 4 secretari de stat (la data săvârșirii faptei unul era președinte de consiliu județean),
- 1 senator (ca urmare a restituirii dosarului de la instanță, trimis în judecată în anul 2017),
- 25 de primari și viceprimari,
- 4 președinți și vicepreședinți consilii județene,
- 7 consilieri județeni și locali,
- 17 persoane cu funcții de conducere din cadrul autorităților locale,
- 3 magistrați,
- 7 avocați,
- 19 polițiști,
- 18 președinți, directori de instituții publice,
- 7 directori de companii/societăți naționale,
- 7 cadre didactice și directori,
- 6 manageri de spital și medici.
Tot cu titlu exemplificativ, actualul șef interimar al DNA Călin Nistor a arătat și câți înalți funcționari de stat au fost condamnați definitiv:
- 5 demnitari(1 ministru, 3 parlamentari, 1 secretar de stat),
- 1 secretar general minister,
- 24 primari și viceprimari,
- 2 președinți de consilii județene,
- 2 prefecți și subprefecți,
- 10 persoane cu funcții de conducere din cadrul autorităților locale,
- 9 magistrați,
- 10 avocați,
- 18 ofițeri M.A.I și M.Ap.N.,
- 2 persoane cu funcții de conducere în instituții publice,
- 7 directori companii/societăți naționale,
- 6 cadre didactice,
- 3 manageri de spital și medici.
În finalul Raportului, Călin Nistor a prezentat prioritățile DNA pentru anul 2019. Iată-le:
- Corupția în sistemul de sănătate
- Corupția în domeniul fondului forestier și al exploatărilor forestiere ilegale
- Corupția în achizițiile publice
- Corupția în acordarea și folosirea subvențiilor publice
- Infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.