Judecătorii și procurorii arată că ”dialogul loial și constructiv între puterile statului poate avea loc doar în momentul în care sunt îndepărtate din legislație dispozițiile care subminează independența justiției și principiile statului de drept”.
“Guvernul României și Parlamentul României au refuzat constant să ia în considerare argumentele și soluțiile constituționale care să respecte convențiile internaționale la care România a aderat”, iar ”adoptarea unor modificări ale legislației privind organizarea judiciară, prin Ordonanțe de urgență ale Guvernului, fără respectarea unor rigori minime de transparență decizională și fără consultarea reală și efectivă a corpului magistraților este contrară angajamentelor internaționale ale Statului român”, reclamă membrii celor 3 asociații.
”Solicităm imediat Guvernului României să elimine limitările adoptate cu privire la libertatea de exprimare a judecătorilor și procurorilor și să revizuiască prevederile privind răspunderea materială a magistraților, modificând mecanismul de desfășurare a acțiunii în regres. Este necesar ca puterea legislativă și puterea executivă să abroge imediat dispozițiile referitoare la înființarea Secției speciale pentru investigarea infracțiunilor comise de magistrați, cu o competentă exclusivă care nu mai există în cazul niciunei categorii socio-profesionale. Cerem Guvernului României să renunțe imediat la dispozițiile care prevăd dublarea perioadei de pregătire în cadrul Institutului Național al Magistraturii și la cele care elimină meritocrația în magistratură, promovarea efectivă la instanțele și parchetele superioare urmând a se face numai pe baza meritocratice, inclusiv și mai ales la Înalta Curte de Casație și Justiție. De asemenea, solicităm Guvernului României să abroge imediat OUG nr.77/2018, precum și prevederile referitoare la reorganizarea Inspecției Judiciare care întăresc nejustificat atribuțiile inspectorului-șef”, se mai arată în comunicatul comun al celor trei asociații de magistrați.