Improvizația de talie mondială cere reacții imediate din partea colegilor de trupă, agilitate mintală, dexteritate și, pe deasupra, sufletul emotiv al unui artist. Însă John McLaughlin nu a văzut niciodată trăsăturile ca pe cerințe din fișa postului, ci ca parte din el. Ca testament muzical și ca o sfidare în fața trecerii timpului, McLaughlin a câștigat, în iarna anului trecut, un Grammy pentru cel mai bine improvizat jazz solo. Grammy-ul vine ca o cireașă peste 50 de ani de scufundare în oceanul imprevizibil al jazzului, dar semnătura de onoare a rămas în discursul de acceptare: “Să câștigi un Grammy e o experiență minunată”, a spus McLaughlin, “dar să-l câștigi pentru improvizație este bijuteria din coroană”.
Doar colaborarea cu Miles David pe albume precum In a silent way și Bitches Brew în anii ’69 -’70 l-ar califica pe John McLaughlin pentru un statut mitic în panteonul celor șase corzi. Albumele au anulat orice manual cu instrucțiuni pentru jazz și au venit cu ceva nemaiauzit: jazz-rock. Era un sound zgomotos, urât de critici, dar de neoprit, un tablou al anilor ’70.
În aceeași perioadă dominată de setea de creație a tinerilor, chitaristul a pus bazele Mahavishnu Orchestra, ca să poată introduce publicului propriul lor brand neînfricat, feroce, care în câțiva ani și-a schimbat focusul spre muzica indiană.
De la bravura flamenco a trioului McLaughlin – Al Di Meola – Paco de Lucia, până la excursiile kinetice, indiene, cu Shakti. De la nenumăratele și bruștele parașutări în lumea proto-punk-funk-ului și earthy blues până la ambițiile simfonice ale lui McLaughlin de pe The Mediterranean Concerto, înregistrat în 1988 cu Orchestra Filarmonică din Los Angeles și de pe Thieves and Poets, 2002, cu Orchestra I Pommeriggi Musicali din Milano.
Lista pare nesfârșită, iar cu John McLaughlin nu știm niciodată ce ritm, artist, sau instrument fusion apare la orizont. “Am nevoie de provocare în muzică”, spune muzicianul de 77 de ani, “am nevoie să fiu provocat”. Știe că dacă ce face e o provocare pentru el, va fi una și pentru public, dacă el încetează să fie surprins, nu are cum să aducă nicio surpriză pe scenă.
McLaughlin cameleonul și exploratorul, McLaughlin, scafandrul jazz-rock-ului, McLaughlin, campionul improvizațiilor confirmat de un Grammy, McLaughlin, cel care a cântat cu Jimi Hendrix, The Rolling Stones, Jeff Beck, Carlos Santana, Jaco Pastorius, Chick Corea sau Wayne Shorter și McLaughlin, artistul care poate fi auzit pe nu mai puțin de 70 de discuri de studio, live-uri și compilații va fi auzit și pe 18 aprilie la București, Sala Palatului.
Online pe www.iabilet.ro, puteți plati cu cardul prin Paypal, pe factura Vodafone sau Orange cu plata la sfârșitul lunii sau ramburs cu plata cash prin FanCurier oriunde în țară.