Fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, va executa pedeapsa în regim închis, la Rahova, a decis, marți, comisia penitenciarului.
Dragnea s-a aflat până acum, timp de 21 de zile, în perioada de carantină. El a fost condamnat de Instanța supremă în 27 mai.
Dragnea ar putea să treacă la regim semideschis după executarea unei cincimi din pedepse. După această perioadă, comisia se va întruni din nou pentru a decide în ce unitate va continua condamnatul executarea pedepsei.
Însă Penitenciarul Rahova nu are regim semideschis, astfel că este ăposibil să fie mutat la Jilava.
De altfel, fostul președinte PSD a depus o cerere pentru a rămâne în continuare în regim de detenție la Penitenciarul Rahova, astfel încât familia și cei apropiați să-l poată vizita.