Plata orelor suplimentare este încă suspendată, iar ordinul ministrului Justiției, Ana Birchall, este aprobat cu întârziere și conține prevederi ilegale și discriminatorii, acuză Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FNASP).
Ministrul Ana Birchall a transmis, joi, un comunicat în care arată că lucrătorii din penitenciare își primesc drepturile salariale, însă sindicaliștii o contrazic.
Iată argumentele, transmise de FSANP redacției:
- “Fundamentul acordării dreptului la plata orelor suplimentare este Legea cadru a salarizării personalului bugetar. Ordinul 2588/2019 la care se face referire in comunicat, nu crează baza legală așa cum în mod eronat se afirmă, acesta fiind în realitate aprobat cu o întârziere de peste 6 luni;
- Actul normativ amintit include o prevedere care a fost declarata ilegală (Hotărâre Tribunal Bucuresti 1341/2019) de către instanța de judecată de fond, fiind preluată în aceeași formă din proiectul anterior, în pofida observațiilor transmise de către FSANP în procedura de transparență decizională.
- Ordinul ministrul Justiției introduce o procedura discriminatorie față de angajații din penitenciare la acordarea majorării pentru lucrări de excepție și misiuni speciale, personalul din aparatul Ministerului Justiției putând să ceară direct majorarea, spre deosebire de angajații din penitenciare care trebuie să fie propuși.
- Plata orelor suplimentare este încă suspendată din lipsa bugetului pentru anul în curs, iar plata celor peste 1 milion de ore suplimentare nerecuperate nici măcar nu a fost luată în discuție, nefiind considerată probabil o problemă urgentă.
Regretabil, dar ordinul semnat de ministrul Ana Birchall este departe de a fi expresia unei promisiuni respectate, acesta fiind aprobat cu întârziere, cu ignorarea unor vicii de legalitate și cu introducerea unor prevederi discriminatorii pentru personalul care lucrează în penitenciare raportat la personalul din aparatul de lucru al Ministerului Justiției, în realitate plata fiind suspendată din lipsa resurselor financiare”.