Secția specială de anchetare a infracțiunilor din justiție (SIIJ) a declanșat urmărirea penală in rem, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, față de “împrejurările în care organele de urmărire penală au acționat/nu au acționat în contextul cercetărilor care s-au desfășurat în dosarul uciderii adolescentelor din Olt”.
Iată precizările SIIJ, în comunicatul transmis marți:
„În cursul zilei de 29 iulie 2019 procurorii și ofițerii de poliție judiciară din cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție au efectuat acte de urmărire penală în această cauză, constând în ridicarea unor documente de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, Curtea de Apel Craiova, I.P.J. Olt și I.P.J. Dolj, efectuarea de audieri și alte activități investigative. Activitățile vor continua și în cursul zilei de 30 iulie 2019″.