Gala Tânărului Actor HOP a ajuns la a XXII-a ediție, iar scena Teatrului de Stat Constanța este pregătită pentru o competiție ce se anunță extrem de provocatoare.
Zilele la Gala Hop vor fi pline de activități, fie că este vorba de repetiții și pregătiri pentru probele de concurs din fiecare seară, fie că este vorba de întâlniri cu oameni dispuși să îi ajute, să le facă lin, țintit și frumos drumul către actorul total.
Astfel, diminețile la HOP sunt dedicate dezvoltării personale:
Actorul și regizorul Ioan Ardelean va susține pentru concurenți workshopul Suzuki și Viewpoints care are la bază Artele Marţiale, Teatrul Nō, KABUKI, Bunraku şi Butoh.
De procesul de casting, pe care de acum înainte fiecare actor trebuie să-l parcurgă, se va ocupa Florentina Bratfanof, director de casting. Ea se îngrijește să le ofere concurenților idei, să le răspundă întrebărilor despre pașii de urmat pentru a trece cu brio o audiție.
În fiecare seară, de la ora 21.00, ne întâlnim la nocturnele HOP cu creatori și teoreticieni de marcă din lumea teatrului și dansului.
2 septembrie // NOCTURNELE HOP: „O întâmplare… cu jazz” – un film de Mircea Albuţiu, cu Miriam Răducanu (work in progress), urmat de discuţii libere
3 septembrie // NOCTURNELE HOP: „Pe 3 în doi” sau „Rostirea mişcării şi Dansul vorbei”, performance cu Ion Caramitru şi Gigi Căciuleanu, urmat de discuţii libere
4 septembrie // Nocturnele HOP: Teatrul Coregrafic şi DansActorul – discuţie moderată de Oana Cristea-Grigorescu, jurnalist cultural
Până la debutul concursului, UNITER vă invită să-i cunoașteți pe cei 48 de actori pregătiți să intre în arena competiției. O puteți face până în 31 august accesând https://galahop.uniter.ro/votul-publicului-2019/.
Nu uitați, publicul decide premiul său și poate vota online joi, 5 septembrie, până la ora 20.00!