Procurorul Cristian Popescu și cei trei polițiști care au stat la poarta criminalului din Caracal, Gheorghe Dincă, așteptând să se facă ora 6 dimineața pentru a intra la percheziție în casa în care a fost ucisă fata de 15 ani, au fost puși sub acuzare, marți, de Secția specială de investigare a infracțiunilor din justiție (SIIJ), după ce dosarul a fost declinat de la Parchetul din Caracal.
Astfel, potrivit unui comunicat transmis marți seară de Parchetul General, procurorul Cristian Popescu este acuzat că nu ar fi permis pătrunderea polițiștilor, în noaptea de 25 spre 26 iulie, în locuința lui Gheorghe Dincă, încălcând astfel următoarele dispoziții legale:
- articolul din Legea privind organizarea judiciară potrivit căruia Ministerul Public exercită, prin procurori, și atribuția de a conduce și a supraveghea activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, conduce și controlează activitatea altor organe de cercetare penală;
- articolul din Constituție potrivit căruia domiciliul și reședința sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reședința unei persoane fără învoirea acesteia, iar potrivit aceluiași articol se poate deroga prin lege și pentru înlăturarea unei primejdii privind viața, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;
- articolul din Codul penal potrivit căruia în exercitarea atribuției de a conduce activitatea de urmărire penală procurorul ia măsurile necesare sau dă dispoziții organelor de cercetare penală care iau aceste măsuri. Procurorul poate să asiste la efectuarea oricărui act de cercetare penală sau să îl efectueze personal.
- articolul din Codul penal potrivit căruia procurorul supraveghează activitatea organelor de cercetare penală, astfel că orice infracțiune să fie descoperită și orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie trasă la răspundere penală;
- articolul din Codul penal potrivit căruia procurorul poate să dispună cu privire la efectuarea oricărui act de urmărire penală de organele de cercetare penală ale poliției judiciare, iar dispozițiile date de procuror cu privire la efectuarea actelor de cercetare penală sunt obligatorii și prioritare pentru organele de cercetare penală.
De asemenea, procurorul ar fi respins propunerea polițiștilor de a pătrunde în locuința lui Gheorghe Dincă, dispunând efectuarea percheziției începând cu ora 06.00 a zilei de 26 iulie, deși obținuse mandat de percheziţie la orele 03.04 (forma îndeplinirii unui act în mod defectuos, modalitate în care a adus atingere drepturilor persoanelor vătămate), încălcând și în acest caz mai multe dispoziții legale.
Violeta Mirea, Vasile Marian și Eugen Țenea, acuzați și ei de abuz în serviciu
În acest dosar sunt cercetați, tot pentru abuz în serviciu, Violeta Mirea, șefa Secției de Poliție Rurală Osica de Sus, Vasile Marian și Eugen Țenea, de la postul de Poliție din Dobrosloveni, cu care tatăl Alexandrei Măceșanu a vorbit în seara de 24 iulie, pentru a reclama dispariția fiicei sale.
Potrivit procurorilor, în calitate de comisar-șef de poliție, șef al unei secții de poliție rurală, subordonat ierarhic şefului Poliţiei Caracal, Violeta Mirea nu ar fi raportat şefului ierarhic dispariția Alexandrei Măceșanu.
Aceasta, deşi a fost informată în noaptea de 24/25 iulie despre dispariția fetei de 15 ani. Ea nu s-ar fi asigurat și nu ar fi verificat că agenţii-şefi principali de poliţie aflaţi în subordinea sa nu au înregistrat sesizarea, nu au făcut verificări şi nu au comunicat evenimentul către ofiţerul de serviciu.
Cel de al doilea polițist, în calitate de agent-şef principal de poliţie şi ajutor de şef de post, aflat de serviciu de patrulare în seara zilei de 24 iulie, nu ar fi consemnat şi înregistrat sesizarea tatălui Alexandrei privind dispariţia fetei, nu ar fi făcut verificări și nu ar fi informat în regim de urgenţă ofiţerul de serviciu de la Poliţia Caracal. Și cel de-al treilea polițist este acuzat de aceleași fapte.
Iată precizările Parchetului General:
- “În seara zilei de 24.07.2019, în jurul orelor 21,00, persoana vătămată Măceşanu Ion a sesizat dispariţia fiicei sale Măceşanu Alexandra Mihaela la postul de poliție.
- Agenţii-şefi principali de poliţie nu ar fi consemnat aspectele sesizate de persoana vătămată Măceşanu Ion, nu i-ar fi solicitat să formuleze o sesizare scrisă, nu ar fi audiat persoana vătămată şi nu ar fi întreprins nicio activitate poliţienească specifică dispariţiei unui minor.
- Deşi informat, în noaptea de 24/25.07.2019, cu dispariţia minorei, comisarul șef nu ar fi raportat şefului ierarhic acest fapt, nu s-ar fi asigurat/controlat agenţii-şefi principali de poliţie aflaţi în subordine, nu au înregistrat sesizarea, nu au efectuat verificări şi nu au comunicat evenimentul către ofiţerul de serviciu.
- Nu au întreprins nicio activitate specifică dispariţiei unui minor, respectiv: nu ar fi consemnat sesizarea; nu ar fi dispus deplasarea unei echipe operative la faţa locului pentru evaluarea situaţiei de fapt şi stabilirea tipului de dispariţie; nu ar fi procedat la căutarea minorei şi nu ar fi făcut niciun fel de investigaţii în acest sens.
- Procedura de căutare şi investigare a dispariţiei minorei Măceşanu Alexandra Mihaela a început în data de 25.07.2019, orele 08,15, deşi persoana vătămată Măceşanu Ion a sesizat dispariția lucrătorilor de poliție încă din seara zilei de 24.07.2019, orele 21,00. Practic, în intervalul 24.07.2019, orele 21,00 – 25.07.2019, orele 08,15, organele de poliţie, deşi sesizate, nu ar fi întreprins nicio activitate de investigare şi căutare a minorei Măceşanu Alexandra Mihaela”.