Polițiștii de frontieră au descoperit, marți seară, un TIR încărcat cu ţigări de contrabandă în valoare de 5 milioane de lei, la intrarea în țară dinspe Ungaria, prin PTF Nădlac II.
Șoferul, un bărbat de 30 de ani din Arad, a fost reţinut de anchetatori pentru 24 de ore, el urmând a fi prezentat instanței de judecată, cu propunerea de arestare preventivă.
Șoferul a declarat că transportă 26 de paleţi cu ambalaje pentru piese auto.
„În baza profilului de risc, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, în semiremorca ansamblului rutier au fost descoperiţi 22 de paleţi, ascunşi prin metoda «capac» în spatele celor cu piese auto, care conţineau aproximativ 440.000 pachete de ţigări netimbrate. Cantitatea de ţigări, în valoare de aproximativ 5.000.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză sunt efectuate cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă”, informează, miercuri, Poliţia de Frontieră Arad.