Astfel, Sorin-Petre Dimitriu a fost condamnat de CAB pentru o infracţiune de abuz în serviciu şi săvârşirea infracţiunii împotriva intereselor financiare ale UE, dar a fost achitat pentru alte infracţiuni de abuz în serviciu şi folosirea influenţei sau autorităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
În plus, el a fost obligat să efectueze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii.
În acelaşi dosar, Laurenţia Vasilescu (director economic în cadrul CCIB) a fost condamnată la 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare, în timp ce Gabriela Dumitriu (consiliera lui Sorin Dimitriu) şi Gabriel-Dan Mihuţ (director general în cadrul CCIB) au fost achitaţi.
De asemenea, Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti a fost obligată să plătească o amendă penală de 50.000 de lei pentru săvârşirea infracţiunii împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.
Judecătorii au lăsat nesoluţionate acţiunile civile promovate în cauză de părţile civile (foşti angajaţi de la CCIB, cărora li s-au reţinut pe nedrept sume din drepturile salariale şi apoi au fost concediaţi în mod discreţionar).
DNA precizează că faptele care au făcut obiectul cercetărilor au fost săvârşite în perioada 2010 – 2012, în contextul derulării, la CCIB, a unor proiecte finanţate din bugetul Fondului Social European în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.
”Astfel, s-a procedat la cooptarea, în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene contractate de către CCIB, în calitate de beneficiar, a angajaţilor Camerei, prin semnarea de acte adiţionale la contractele individuale de muncă. Angajaţii urmau să deruleze activitatea curentă în cadrul Camerei pentru care primeau salariu şi, în plus faţă de aceasta, urmau să presteze diferite activităţi în cadrul proiectelor derulate de Cameră, pentru care primeau remuneraţie în funcţie de bugetul fiecărui proiect, sume provenind din fonduri europene. Din totalul de 58 de angajaţi ai instituţiei, 48 de angajaţi desfăşurau activităţi în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene”, susţin procurorii DNA.
Potrivit acestora, conducerea CCIB a pus în aplicare o formă mascată de a obţine bani provenind din implementarea proiectelor europene prin intermediul angajaţilor, prin determinarea acestora să semneze nişte contracte tip “sponsorizare”.
“Prin urmare, fiecare dintre angajaţii implicaţi în implementarea proiectelor trebuia să semneze lunar, la primirea drepturilor salariale, un contract de sponsorizare, conform căruia între 30% şi 70% din veniturile salariale, inclusiv cele provenite din fonduri europene, erau transferate, cu titlu de ‘sponsorizare’, către CCIB”, precizează DNA.
În acest fel, folosindu-se de autoritatea funcţiei, Sorin-Petre Dimitriu, Gabriel-Dan Mihuţ, cu ajutorul Gabrielei Dumitriu, au pus angajaţii CCIB în faţa faptului împlinit şi anume acela de a semna contracte de sponsorizare la primirea salariului în numerar, ceea ce nu reprezenta în vreun fel exprimarea voinţei libere a acestora.
În realitate, angajaţii primeau doar diferenţa dintre suma menţionată în statele de salarii şi cea menţionată în contractele de sponsorizare şi o chitanţă cu suma reţinută.
“În plus, autoritatea inculpaţilor prin prisma funcţiilor deţinute s-a manifestat prin inducerea, în rândul angajaţilor, a ideii că participă la implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene doar persoanele care se supun dispoziţiei de a li se reţine bani din salariu sub forma sponsorizării, iar cei care refuză vor suporta consecinţa desfacerii contractului de muncă”, arată DNA.
DNA mai preciza că trei angajaţi, părţi vătămate în dosar, au solicitat direct inculpaţilor Gabriela Dumitriu, Sorin-Petre Dimitriu şi Gabriel-Dan Mihuţ, plata sumei ce reprezintă drepturile salariale corespunzătoare muncii prestate, fără reţineri pentru sponsorizare.
Într-o primă fază, celor trei angajaţi le-au fost reduse orele de lucru în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene, ulterior fiind excluşi din grila de personal pe proiecte şi, la scurt timp, concediaţi în mod discreţionar. Demersurile pentru concedierea abuzivă a părţilor vătămate au fost efectuate de Sorin-Petre Dimitriu şi Dan Gabriel Mihuţ.
“În perioada septembrie 2010 – martie 2012, CCIB a încasat sponsorizări în valoare de 4.015.334 lei din care 43.373 lei de la persoane juridice şi 3.970.741 lei de la persoane fizice, în principal angajaţi. Banii astfel obţinuţi erau folosiţi de inculpaţii Dimitriu Sorin-Petre şi Mihuţ Gabriel-Dan nu pentru sponsorizări, ci pentru patrimoniul CCIB, asupra căruia deţineau controlul”, spun procurorii.
Aceştia mai arată că, deşi teoretic sumele respective ar fi trebuit să fie destinate unor acte de sponsorizare pentru activităţi culturale, artistice sau sportive, Sorin Dimitriu plătea sume considerabile din salariile angajaţilor către preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihail Vlasov, prin intermediul unui presupus contract de asistenţă juridică cu un onorariu exorbitant.
“În acest fel, o sumă egală cu salariile a aproape 50 de angajaţi în decurs de o lună era pusă la dispoziţia lui Mihail Vlasov, fără o justificare pertinentă din punct de vedere juridic şi economic, în condiţiile în care CCIB avea un departament juridic. Astfel, în luna decembrie 2010, suma încasată din sponsorizări de la angajaţi a fost de 209.065 lei, iar din această sumă 110.000 lei au fost depuşi într-un cont bancar cu explicaţia ‘încasări diverse’. Din acest cont, în data de 16.12.2010 a fost virată suma de 107.492,50 lei către Cabinetul de avocat Mihail M. Vlasov”, mai spunea DNA.
În plus, pentru două proiecte finanţate din fonduri europene, CCIB a prezentat declaraţii false, în baza cărora a obţinut finanţările. Astfel, la data de iulie 2009, pentru proiectul POSDRU/80/2.3/S/48675 – “Formarea profesională în vederea obţinerii calificărilor de electrician în construcţii şi electrician de întreţinere şi reparaţii ELECTRIFORM”, în cuantum de 1.709.475 lei, Sorin Dimitriu a semnat şi a depus “declaraţia de eligibilitate”, act care nu atesta situaţia financiară reală a instituţiei, în sensul că înregistra datorii la bugetul de stat şi, în lipsa căreia, proiectul nu s-ar fi calificat în etapa următoare.
“La semnarea contractului de finanţare pentru proiectul POSDRU/80/2.3/S/53934 – ‘Calificarea şi orientarea profesională a angajaţilor din industria panificaţiei’, în cuantum de 1.480.002 lei, inculpata Vasilescu Laurenţia, cu intenţie, nu a respectat obligaţia contractuală de a se abţine în situaţia în care CCIB înregistra datorii către bugetul de stat, condiţie eliminatorie în etapa de contractare. Practic, inculpata a ascuns datoriile în sumă de 1.010.397 lei pe care instituţia le avea către bugetul de stat, pentru că evidenţierea acestora ar fi dus la neacordarea finanţării”, explicau anchetatorii.