Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit că ALDE și Pro România nu sunt partide politice parlamentare, deoarece nu au grup propriu nici la Senat, nici la Camera Deputaților.
În aceste condiții, cele două formațiuni vor avea mai puțini reprezentanți în birourile electorale și în secțiile de votare.
Totodată, candidatul lor la prezidențiale, Mircea Diaconu, se va afla pe ultimele poziții pe buletinul de vot, la primul tur al alegerile prezidențiale.
Potrivit hotărârii BEC, “prin sintagma ”partide politice parlamentare care au propus candidați” (…) se înțelege ”orice formațiuni politice (partide politice parlamentare; organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale care au grup parlamentar propriu în cel puțin una din Camerele Parlamentului și care au obținut în urma ultimelor alegeri generale pentru Parlamentul României mandate de deputați sau senatori pentru candidații înscriși pe listele acestora; alianțe politice șii alianțe electorale care au în componență cel puțin un partid politic parlamentar) care au propus candidaturi rămase definitive”.
Norica Nicolai: E un argument fals
Norica Nicolai, șefa campaniei electorale pentru Mircea Diaconu, a luat foc, acuzându-i pe reprezentanții BEC că îi exclud candidatul din prima etapă a tragerii la sorți pentru stabilirea ordinii pe buletinul de vot.