Fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, a ratat anularea condamnării la 3 ani și 6 luni de închisoare și rejudecarea dosarului: Tribunalul Uniunii europene i-a respins solicitarea în acest sens.
Liviu Dragnea a înaintat, în data de 26 iulie 2019, o plângere către Tribunalul Uniunii Europene, prin care reclama faptul că magistrații instanței supreme care l-au condamnat au încălcat mai multe prevederi legale.
„Reclamantul solicită Tribunalului:
– [constatarea] abuzului de putere manifestat explicit de către autoritatea judecătorească în sensul că a ignorat obligația din Art. 267 alineat 3 din TFUE în legătură cu cererea de trimitere cu titlu preliminar în interpretarea tratatelor, cerere care a fost formulată în termenul legal la instanța națională, în conformitate cu Art. 267 alineat 1 litera (a) și (b) din TFUE”, se arată în ordonanță.
Tribunalul UE a respins acțiunea lui Liviu Dragnea și a dispus ca fostul lider PSD să suporte cheltuielile de judecată. Decizia a fost pronunțată în 17 decembrie.
Liviu Dragnea se află, în prezent, în Penitenciarul Rahova, după ce a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.