Lovitură pentru PNL din partea DNA, la sfârșit de an: Nicolae Robu (PNL), primarul municipiului Timişoara și președinte al filialei PNL Timiș, a fost trimis în judecată, luni, de procurorii anticorupție, într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu.
În același dosar au fost deferiți justiției alți 8 inculpați, în legătură cu ”vânzarea frauduloasă şi la preţuri modice a 207 imobile, majoritatea situate în centrul vechi al municipiului Timişoara”, precizează DNA.
Astfel, au fost trimişi în judecată, fiecare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în formă continuată (5 inculpaţi), respectiv în formă simplă (4 inculpaţi).
Iată cine sunt cei 9 inculpați:
- Nicuşor-Constantin Miuţ, la data faptelor director al Regiei Autonome URBIS Timişoara, Administrarea Domeniului Public SA Timişoara şi Direcţiei Patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Timişoara (199 contracte);
- Gheorghe-Coriolan Ciuhandru, la data faptelor primar al municipiului Timişoara (61 de contracte), Ioan Cojocari, secretar al primăriei municipiului Timişoara şi coordonatorul nemijlocit al Serviciului Juridic Contencios din cadrul primăriei (61 contracte);
- Nicolae Robu, la data faptelor şi în prezent, primar al municipiului Timişoara (2 contracte).
- Dan Aurel Diaconu, la data faptei viceprimar al municipiului Timişoara (un contract)
- Traian-Constantin Stoia, la data faptei viceprimar al municipiului Timişoara (un contract)
- Martin Stoia, la data faptelor director al Direcţiei Patrimoniu şi respectiv al Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse din cadrul municipiului Timişoara (2 contracte)
- Simona Vîrlea, la data faptei jurist al Primăriei municipiului Timişoara (un contract)
- Gabriela Iova, la data faptei jurist al Primăriei municipiului Timişoara (un contract).
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada septembrie 1996 – ianuarie 2014, cei nouă funcţionari publici din cadrul Primăriei municipiului Timişoara (majoritatea cu funcţii de conducere) şi-ar fi încălcat atribuţiile legate de aplicarea Legii 112/1995 pentru a vinde, în mod nelegal, 207 de imobile ce aparţin fondului locativ de stat unor persoane care nu ar fi avut niciun drept să le cumpere.
Prejudiciul cauzat statului, prin această tranzacție, se ridică la valoarea de 42.756.719 lei (9.514.392 euro).
207 contracte de vânzare-cumpărare ilegale, încheiate în 18 ani
“În urma efectuării urmăririi penale, s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz serviciu în legătură cu încheierea unui total de 207 contracte de vânzare-cumpărare, fiecare contract pentru câte unui imobil ce a făcut obiectul Legii nr. 112/1995. Astfel, în perioada septembrie 1996 – ianuarie 2014, participarea inculpaţilor la încheierea contractelor presupus nelegale este următoarea, cu precizarea că, în unele situaţii, ar fi participat mai mulţi inculpaţi la încheierea presupus nelegală a aceluiaşi contract: Miuţ Nicuşor-Constantin (199 contracte), Ciuhandu Gheorghe-Coriolan (61 contracte), Cojocari Ioan (61 contracte), Robu Nicolae (2 contracte), Diaconu Dan-Aurel (1 contract), Stoia Traian-Constantin (1 contract), Stoia Martin (2 contracte), Vîrlea Simona (1 contract) şi Iova Gabriela (1 contract)”, precizează DNA.
Potrivit anchetatorilor, contextul desfăşurării activităţilor infracţionale este acela că în luna ianuarie 1996 a intrat în vigoare Legea 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului în perioada regimului comunist, iar această lege le dădea drept foştilor proprietari şi moştenitorilor lor să îşi redobândească imobilele confiscate în mod abuziv de regimul comunist sau să primească despăgubiri pentru acele imobile.
Totodată, precizează procurorii, legea a dat dreptul chiriaşilor să cumpere imobilele în care locuiau, dar numai acelor chiriaşi care dovedeau că, la data intrării în vigoare a Legii 112/1996, aveau contracte de închiriere a acelor imobile şi le ocupau la acea dată.
“Cu toate acestea, inculpaţii ar fi încheiat contracte de vânzare-cumpărare cu persoane care nu au avut calitatea de chiriaşi la data intrării în vigoare a Legii 112/1995 şi care, prin urmare, nu aveau niciun drept să dobândească respectivele imobile. Funcţionarii din cadrul Primăriei Timişoara ar fi vândut în mod fraudulos imobilele persoanelor în cauză la preţuri modice, stabilite în baza Legii 112/1995 şi HG 20/1996, deşi cunoşteau că respectivele dispoziţii nu mai erau aplicabile acelor persoane”, afirmă anchetatorii.
Ministerul Finanțelor s-a constituit parte civilă
Statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând în principal restituirea bunurilor imobile în natură şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, prin revenirea acestora în proprietatea statului şi prin anularea actelor juridice produs al infracţiunii.
În subsidiar, menţionează DNA, în măsura în care repararea prejudiciului în natură nu mai este posibilă, s-a solicitat repararea prejudiciului.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Timiş, cu propunere de menţinere a măsurilor asigurătorii.