Joe Biden a câştigat alegerile prezidenţiale din SUA, cu peste 270 de mari electori, devenind al 46-lea lider de la Casa Albă, iar Kamala Harris este prima femeie (și de culoare) vicepreședinte, transmit, sâmbătă seară, CNN, NBC şi CBS.
Învins, Donald Trump nu recunoaște rezultatul votului și amenință cu procese în justiție.
Joe Biden și mâna sa dreaptă, Kamala Harris, își vor prelua mandatele în ianuarie 2021.
Kamala Harris și-a proclamat deja victoria pe Facebook: „Am reușit, Joe”.
La puțin timp, Biden a transmis că l-a bătut pe Trump cu cu aproape 5 milioane de voturi.
„America, sunt onorat că m-ai ales să conduc această țară măreață. Ne așteaptă o muncă grea, dar vă promit asta: voi fi un președinte pentru toți americanii – chiar dacă ați votat sau nu pentru mine”, a scris Biden pe Twitter.
Alegerile prezidențiale din 3 noiembrie au înregistrat cel mai mare număr de participanți.
Biden, cel mai în vârstă președinte al SUA, a fost ales cu cele mai multe voturi din istoria alegerilor americane: 74 de milioane.
Astfel, el l-a devansat pe Barack Obama, care obținuse 69 de milioanede voturi, la data aceea cele mai multe.
Însă și Trump l-a întrecut pe Obama, obținând acum 70 de milioane de voturi.
Trebuie precizat că s-a votat masiv și prin poștă: 100 de milioane din totalul de 140 de milioane de voturi exprimate – 250 de milioane de americani au drept de vot.
Așadar, după patru zile de suspans, Joe Biden, candidatul democrat şi fostul vicepreşedinte în mandatul lui Barack Obama l-a învins pe republicanul Donald Trump, care pleacă de la Casa Albă după un mandat de 4 ani, pe care câștigat în 2016 cu 306 voturi electorale.