Preşedintele patronatului IMM-urilor, Florin Jianu, a declarat, vineri, că la ședința de luni a Consiliului Naţional Tripartit, va propune o creştere cu 70 de lei a salariului minim brut pe economie pentru anul 2021.
Aceasta înseamnă că salariul minim va fi de 2.300 de lei, în loc de la 2.230 de lei, în prezent.
Întrebat cât reprezintă efectiv această creştere, Jianu a spus că „40-50 de lei, pe acolo”.
Propunerea a fost decisă la Convenţia Naţională, din 20 noiembrie, a Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).
„Am văzut că celelalte confederaţii patronale, mandatul pe care l-au prezentat a fost acela de îngheţare a salariului minim brut pe economie şi de prorogare a discuţiei după 6 luni de zile. Mandatul nostru este cel pe care vi l-am prezentat, e normal să acoperim scăderea puterii de cumpărare, adică această rată a inflaţiei”, a arătat Florin Jianu, într-o conferinţă de presă.
Prezent la conferință, un alt reprezentant al patronatelor, Dragoş Anastasiu, l-a întrebat pe jianu câţi din angajaţii din sectorul public sunt plătiţi cu salariul minim.
„În total avem 1.383.591 de contracte de muncă cu salariul minim, dintre care aproape zero de la stat”, a răspuns preşedintele CNIPMMR.
Liderul patronatului IMM-urilor a apreciat că cele trei scenarii privind creşterea salariului minim propuse de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale se bazează pe „indicatori incerţi”.
“Toate cele 3 scenarii prezentate de Ministerul Muncii au o serie de indicatori care sunt prognozaţi, iar aceşti indicatori sunt incerţi, pentru că în felul în care erau aceştia prognozaţi ar fi trebuit chiar şi în anul 2020 să scădem salariul minim pe economie, pentru că acolo se spunea care este diferenţa dintre creşterea economică prognozată şi creşterea economică realizată, iar acum avem o profundă descreştere economică, de -4%, faţă de ceea ce prognozasem la începutul anului, de +4. Deci, această descreştere economică ar fi trebuit ca şi în anul 2020 să ducă la o scădere a salariului minim pe economie, asta strict pe criteriile folosite de Ministerul Muncii. Sigur că în realitate nu trebuia să facem aşa ceva şi nu se va realiza niciodată”, a explicat Jianu.