Vineri se înregistrau 409 de focare active de pestă porcină africană (PPA) în 32 de judeţe, din care 4 în exploataţii comerciale şi 6 focare în exploataţii comerciale de tip A, informează, vineri, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
În 6 noiembrie fuseseră consemnate 441 de focare.
Cele mai multe focare sunt în judeţele Teleorman, respectiv 70, Gorj – 38, Arad – 36, Iaşi – 26, câte 22 în Alba şi Dolj, Satu Mare -21, iar în Bihor, Ialomiţa şi Maramureş câte 20.
În cursul anului 2020, au fost ucise 194.211 porcine, din care: 181.265 în exploataţii comerciale profesionale, 743 în exloataţii de tip A şi 12.203 în exploataţiile nonprofesionale.
Valoarea totală a despăgubirilor, până la această dată, este de 204,1 milioane de lei. De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2018, au fost diagnosticate 4.181 de cazuri la mistreţ.
În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreţ se sting după cel puţin 2 ani de la apariţia lor.