În ciuda rezultatului referendumului pe Justiție organizat de președintele Klaus Iohannis în primăvara anului trecut, odată cu alegerile europarlamentare, când românii s-au pronunțat împotriva ordonanțelor de urgență în acest domeniu, Guvernul Cîțu a adoptat, miercuri, o astfel de OUG.
Noul ministru al Justiţiei, Stelian Ion, a anunțat miercuri, la finalul ședinței Executivului, că Guvernul a fost nevoit să amâne, printr-o ordonanţă de urgenţă (OUG), intrarea în vigoare a alcătuirii completurilor de trei judecători dedicate apelurilor din instanţe.
Ministrul a explicat că este vorba „de o chestie tehnică ce ţine doar de buna administrare a actului de justiţie”.
„Nu se schimbă şi nu se desfiinţează instituţii, nu am propus, aşa cum au fost unele solicitări, desfiinţarea SIIJ, spre exemplu, prin ordonanţă de urgenţă. Vrem să facem acest lucru prin lege, aşa cum am specificat chiar şi în programul de guvernare. Deci nu sunt surprize de nicio natură. Singurele discuţii pe care le-am observat în spaţiul public, dar pe care le consider fără fundament, sunt acelea legate de referendumul care a fost organizat pe data de 26 mai 2019. Vă spun un lucru foarte, foarte clar: acel referendum a fost în sprijinul justiţiei, a fost organizat pentru a sprijini sistemul judiciar, pentru a nu fi atacată independenţa justiţiei. Or, această ordonanţă tocmai asta face, vine în sprijinul bunei administrări a justiţiei şi nu aduce niciun fel de de atac la independenţa justiţiei”, a susţinut Stelian Ion.
„Dacă Guvernul nu ar fi intervenit de urgenţă prin această modalitate a Ordonanţei de Urgenţă, de la 1 ianuarie ar fi intrat în vigoare dispoziţiile care obligau constituirea de completuri de apel de câte trei judecători şi aveam o mare problemă în instanţele judecătoreşti, atât în privinţa proceselor civile, cât şi penale. Ca atare, am primit din partea Consiliului Suprem al Magistraturii, care este garantul independenţei justiţiei, o solicitare de a interveni de urgenţă în plan legislativ, pentru a nu se crea blocaje inacceptabile în sistemul judiciar”, a invocat el.
Stelian Ion a explicat că nu au fost examene de admitere în profesia de magistrat în această perioadă, iar mulţi dintre cei în activitate s-au pensionat sau au ieşit din profesie, astfel că este „o mare problemă în privinţa încărcăturii de lucru pe fiecare judecător”.
„De aceea, dacă ar fi intrat de la 1 ianuarie această prevedere, ar fi produs, cu siguranţă, blocaje, iar în final ar fi avut de suferit justiţiabilii, procesele începând să dureze foarte, foarte mult. Ca atare, luând în considerare solicitarea expresă a Consiliul Superior al Magistraturii, toate argumentele pe care ni le-au expus membrii acestui consiliu, de asemenea, faptul că ulterior, proiectul de ordonanţă de urgenţă a fost avizat şi de către Consiliul Superior al Magistraturii şi de către Consiliul Legislativ, văzând că în Parlamentul României nu există posibilitatea tehnică pentru a adopta prin lege această modificare, mai erau foarte puţine zile şi pe acest calendar, de la învestirea acestui Guvern, pe acest calendar era absolut imposibil să se adopte o lege respectând toate termenele legale, ca să poată intra în vigoare până la 1 ianuarie 2021, am ales această soluţie, de a adopta o ordonanţă de urgenţă”, a mai spus ministrul Justiţiei.