Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a amânat marți dimineață, pentru 14 iunie, dezbaterea cererii depuse de fostul lider PSD, Liviu Dragnea, de strămutare de la Tribunalul Bucureşti la un alt tribunal din ţară, a procesului privind eliberarea sa condiţionată din închisoare.
În aceste condiţii, Tribunalul Bucureşti va lua în discuţie eliberare condiţionată a acestuia.
CAB a amânat decizia după ce judecătorul desemnat în acest caz, Benone-Alin Răduinea, a făcut cerere de abţinere, pe motiv că există o suspiciune că imparţialitatea sa este afectată, el fiind schimbat din complet.
Pe 27 aprilie, Judecătoria Sectorului 5 a respins, ca neîntemeiată, cererea de eliberare condiţionată depusă de Liviu Dragnea, care execută la Penitenciarul Rahova o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
Decizia instanţei nu este însă definitivă, iar Dragnea a făcut contestaţie.