Termenul de depunere a declarației de beneficiar real a fost prelungit până la data de 1 octombrie, a anunțat ministrul Economiei, Claudiu Năsui, joi, la finalul ședinței Guvernului.
„A doua veste bună, pentru tot mediul antreprenorial, pentru toate firmele, toate întreprinderile din România: termenul de depunere a faimoasei declarații de beneficiar real – o declarație care a fost mult discutată în trecut și pe care am avut abordări în Parlament, a fost reintrodusă intempestiv în legislație, fără un termen clar de revenire, introducând incertitudine în piață. Acum este clar, am prelungit până la 1 octombrie termenul până la care aceasta se poate depune, așa cum am declarat, ca urmare a unei ședințe a coaliției în trecut”, a spus ministrul, la briefingul de presă.
Întrebat de ce coaliția a optat pentru prelungirea termenului, și nu a emis un act normativ care să scoată această declarație sau s-o modifice astfel încât ea să fie agreată de mai toată lumea, Năsui a spus:
„În perioada aceasta, ne gândim la un sistem care să fie agreat cu toată lumea, pentru a putea aplica un sistem mai nebirocratic. Este, până la urmă, un angajament pentru debirocratizare, pe care l-a avut şi formațiunea noastră și acest guvern și un angajament să urmăm și noi cele mai bune practici din UE, pentru că, până la urmă, este o directivă în toată UE; avem 27 de state care o aplică, haideți să ne uităm și noi cum fac ceilalți și să luăm şi noi exemplu de bune practici. Deocamdată este o veste bună că nu mai există. (…) Măcar acum s-au clarificat lucrurile și, până pe 1 octombrie, sperăm să venim cu un cadru general valabil și nebirocratic”.
Ulterior, Năsui a motivat pe Facebook:.
„O directivă e o directivă în toată Uniunea Europeană, avem 27 de state care o aplică, haideți să ne uităm la ce fac ceilalți și să luăm și noi exemplu de bune practici. Era o sancțiune de minim 5.000 lei dacă nu se depunea această declarație în termen de 15 zile de la depunerea situațiilor financiare, ea intrând în vigoare tocmai în perioada în care s-au depus situațiile financiare, existând incertitudinea cine a depus deja, dacă mai trebuie să o depună, că era altă lege în vigoare la momentul depunerii, erau interpretări diferite”.
Claudiu Năsui a adăugat că speră ca până la 1 octombrie să vină cu un cadru general valabil și un sistem nebirocratic.