Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului „Alessandrescu-Rusescu” Bucureşti (INSMC), cu sprijinul Ministerului Sănătăţii, a lansat Campania de conştientizare şi prevenţie a obezităţii infantile, în condiţiile în care, în anul 2018, Institutul Naţional de Sănătate Publică a raportat o incidenţă a obezităţii de 18,6% la copiii români.
Prin această campanie, specialiştii INSMC „vor pune sub lupă” factorii implicaţi în obezitatea infantilă (factori genetici, factori de nutriţie, factori emoţionali, sedentarismul, factori endocrini) şi vor face prevenţie prin informarea corectă a părinţilor în ceea ce priveşte implicaţiile obezităţii infantile pe termen lung asupra sănătăţii copiilor.
Toate informaţiile sunt conectate pe site-ul dedicat campaniei – www.testulgreutăţii.ro – site care găzduieşte ghidul pentru părinţi, semnat de medicii coordonatori ai campaniei, care poate fi consultat, dar şi descărcat de către părinţi şi copii.
„Dacă pe vremuri expresia populară „gras şi frumos” era utilizată cu zâmbetul pe buze de părinţi şi bunici, astăzi aceasta ar trebui uitată. Din păcate, greutatea excesivă este o povară imensă, dar totodată una din puţinele patologii pe care o putem controla dacă începem acest lucru din timp. Studiile recente ne arată că neglijarea unui stil de viaţă sănătos, dominat de expunere excesivă la ecrane – în epoca tabletelor şi a telefoanelor în faţa cărora stau copii de la 9-10 luni în sus – obiceiuri alimentare nepotrivite, puţinele ore de activitate fizică structurată sunt factori care duc la obezitate. Şi dacă nu facem nimic, peste 50% dintre copiii actuali vor deveni obezi peste 30 de ani. Zestrea genetică înseamnă doar 14% din traiectoria şi din factorii care influenţează IMC-ul unui adult, iar restul sunt factori influenţabili”, a declarat medicul primar pediatrie în cadrul INSMC, Mihai Craiu.
Potrivit medicului specialist endocrinologie Bogdan Pascu, copiii care suferă în prezent de suprapondere sau obezitate vor ajunge, în mare proporţie, adulţi obezi.
„Toţi copiii care astăzi suferă de suprapondere sau obezitate vor ajunge, în mare proporţie, adulţi obezi. În momentul acesta, în cabinetul de endocrinologie al Institutului, cel puţin 1 din 2 copii se prezintă, pe lângă alte afecţiuni, şi cu suprapondere sau obezitate, cel puţin 1 din 2 copii prezintă o comorbiditate asociată de tip hipertensiune, dislipidemie, dar şi noi patologii endocrinologice descrise în asociere cu obezitatea – de tip hipotiroidism, pubertate precoce sau pubertate întârziată”, a afirmat medicul Bogdan Pascu.
Totodată, medicul specialist în nutriţie, diabet şi boli metabolice Laura Matei a afirmat că excesul ponderal influenţează în mod negativ starea de sănătate.
„La baza unui stil de viaţă sănătos stau o alimentaţie echilibrată, menţinerea unui program regulat de mişcare şi odihnă, păstrarea greutăţii corporale în limitele optime pentru vârstă şi limitarea aportului de substanţe nocive”, susţine medicul.
Conform medicului primar în recuperarea medicală Roxana Căldăraru, mişcarea este „un cuvânt cheie” în prevenirea, în tratamentul obezităţii şi în formarea unui stil de viaţă sănătos.
„Studiile arată că 10% dintre fetele care suferă de obezitate fac, la un moment dat, un episod depresiv, iar băieţii riscă consum de substanţe interzise şi de alcool. Asta înseamnă că cel puţin o dată, pe parcursul vieţii lor, copiii care se confruntă cu obezitate se vor întâlni cu un diagnostic psihiatric. De aceea încercăm să facem un screening al tulburărilor psihiatrice şi emoţionale preexistente obezităţii, pentru că sunt situaţii când problemele emoţionale preced supraponderea şi obezitatea”, afirmă medicul primar psihiatrie pediatrică Carmen Truţescu.