Col. dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19, are predicții pesimiste pentru luna septembrie.
„Nu ne aşteptăm să avem o situaţie bună. De altfel, reevaluările predicţiei în ceea ce priveşte evoluţia epidemiologică în România ne arată că până la acest moment, creşterea numărului de cazuri a fost mai rapidă decât ceea ce noi ne aşteptam, ca atare, la jumătatea lunii septembrie ne aşteptăm să avem peste 2.000 de cazuri zilnice, în loc de 1.500-1600 cât estimam iniţial. Această estimare este pe următoarele patru săptămâni, însă nu înseamnă că acesta va fi pragul maximal la care vom ajunge, este predicţia pe patru săptămâni pe care noi o putem face în momentul de faţă”, a explicat Valeriu Gheorghiţă, la Digi 24.