După suspendarea ședinței de guvern, miercuri dimineață, USR PLUS a transmis premierului Florin Cîțu o listă cu zece amendamente pentru proiectul de ordonanță de urgență (OUG) privind progamul „Anghel Saligny” – PNDL 3, în valoare de 50 de miliarde de lei.
Dan Barna a declarat că USR PLUS va lua o decizie privind rămânerea sau ieșirea de la guvernare în funcție de decizia premierului Cîțu la ședința de guvern de la ora 19.
Iată cele zece amendamente:
- Filosofie de cheltuire similară fondurilor europene, dar simplificată în implementare
- Bugetare defalcată pentru fiecare dintre cele cinci tipuri mari de investiții
- Stabilire de indicatori de program
- Stabilire de criterii generale de eligibilitate și ordinea de importanță a acestora
- Stabilire de cofinanțare
- Decontare pe bază de costuri unitare maximale
- Mecanism de implementare și control similar programelor operaționale, simplificat și adaptat la complexitate
- Structură dedicată cu asigurare de capacitate administrativă
- Alocare de investiții pe bază de evaluare rezultată din punctaj și nu pe bază de listă aprobată de ministrul Dezvoltării
- Transparență prin crearea unui sistem informatic, public, care să cuprindă toate informațiile legate de proiect (punctaj, contractor, durată, stadiu de execuție și plăți, etc.)