Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară efectuează, miercuri dimineaţa, 42 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi judeţele Giurgiu, Brăila și Argeş, pentru destructurarea unei mari grupări criminale care a comis mai multe infracţiuni, printre care şi câştigarea de licitaţii de construcţii (asfaltări, drumuri şi poduri) prin PNDL cu bani proveniţi din proxenetism sau camătă.
La sediul DIICOT – Structura Centrală vor fi aduse pentru audiere 51 de persoane.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, gruparea vizată de percheziţii era specializată în săvârşirea infracţiunilor de organizare ilegală a jocurilor de noroc, proxenetism, trafic de persoane, act sexual cu un minor, furt calificat, tăinuire, luare de mită, darea de mită, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, instigare la abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals informatic, fals în declaraţii, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, camătă şi acces ilegal la un sistem informatic.
Astfel, începând cu anul 2018 şi până în prezent, la nivelul municipiului Giurgiu s-a restructurat şi îşi desfăşoară activitatea o grupare infracţională, grupare ce prezintă un grad de pericol social ridicat din punct de vedere al infracţiunilor comise, al numărului membrilor, al influenţei pe care o exercită la nivel local, al capacităţii de a acţiona precum şi al sumelor mari de bani obţinute din activităţi ilicite.
O parte a grupării a fost documentată de către procurorii DIICOT în cursul anilor 2017 şi 2018, fiind probată activitatea infracţională a aproximativ 40 de membri pentru constituire a unui grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii infracţiunilor de proxenetism, camătă, spălare de bani, trafic de persoane, trafic de droguri de mare risc, dosarele fiind în diverse faze de judecată în faţa instanţelor judecătoreşti.
Din probele administrate în cauză a rezultat faptul că, după ce au fost trimişi în judecată, o parte a membrilor s-au regrupat şi şi-au reluat îndeletnicirile infracţionale, acţionând pe mai multe paliere de criminalitate organizată în judeţul Giurgiu, dar şi în alte zone ale ţării, precum şi în ţări ale Uniunii Europene, urmărind obţinerea rapidă a unor sume mari de bani din activităţi ilegale, care ulterior să fie introduse în circuitul financiar licit prin diferite modalităţi, membrii săi săvârşind aproape orice fel de infracţiune dacă exista oportunitatea obţinerii unui câştig.
Gruparea a acţionat pe mai multe paliere:
* realizarea de lucrări de construcţii (asfaltări, drumuri şi poduri etc), la standarde necorespunzătoare, folosind în acest scop persoane juridice controlate de către aceştia, prin subcontractarea de lucrări de execuţie de la diverse unităţi administrativ teritoriale prin proiecte cu finanţare prin PNDL (Programul Naţional de Dezvoltare Locală), câştigate direct de aceştia sau de asociaţi ai acestora, finanţarea acestora realizându-se cu sume de bani provenite din infracţiuni care erau reintroduse în circuitul financiar licit, iar profiturile astfel obţinute fiind însuşite în scopuri personale, delapidând în acest demers societăţile comerciale tampon folosite.
* săvârşirea unor infracţiuni de proxenetism, fiind identificate mai multe situaţii şi referiri la persoane de sex feminin aflate în diverse ţări din vestul Europei care se prostituează în beneficiul direct al membrilor grupării, dar şi situaţii în care membrii grupării înlesnesc practicarea prostitutiţiei pe teritoriul României, prin identificarea de persoane interesate să beneficieze de servicii sexuale plătite.
* obţinerea unor servicii, avantaje sau alte beneficii necuvenite în diferite demersuri întreprinse în relaţia cu instituţii publice din municipiul Giurgiu, prin folosirea influenţei de care se bucură la nivel local liderul grupării, dar şi de membrii care sprijină gruparea.
* disimularea deţinerii dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile şi imobile obţinute prin mijloace ilicite, prin înscrierea acestora în acte cu sprijinul unor interpuşi şi efectuarea unor transferuri de proprietate fictive în vederea ascunderii originii reale ale acestora precum şi pentru evitarea aplicării unor măsuri de confiscare asupra acestora, prin comiterea de infracţiuni de fals.
* deţinerea şi portul cu diferite ocazii, fără drept, a mai multor arme letale cu glonţ de către lider, dar şi de eşalonul de comandă al grupării de criminalitate organizată şi persoanele de încredere, în scopul intimidării membrilor altor grupări infracţionale sau altor persoane faţă de care aveau diverse interese.
* pregătirea săvârşirii unor infracţiuni de înşelăciune constând în utilizarea unor mijloace şi metode de trişare la jocurile ilegale de noroc organizate în diferite oraşe ale ţării la care participă membrii grupării.
* asocierea în vederea realizării infracţiunii de contrabandă cu ţigarete din Bulgaria, ce urmau a fi valorificate pe teritoriul României, atât direct cât şi prin interpuşi.
* asocierea în vederea realizării infracţiunii de contrabandă cu monede din aur din Turcia, ce urmau a fi valorificate pe teritoriul României, atât direct, cât şi prin interpuşi.