Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, răspunde cu un atac comunității Declic, care i-a cerut să explice public de ce MJ a dat aviz negativ proiectului de lege care încadrează ca viol și ar pedepsi cu închisoarea orice act sexual al unui adult cu un copil mai mic de 16 ani.
Predoiu susţine că inițiativa legislativă aflată în dezbatere în Parlament „are grave deficienţe din punctul de vedere al tehnicii legislative” și reclamă că Declic „duce o campanie denigratoare şi face afirmaţii calomnioase” la adresa lui și a ministerului.
Comunicatul Declic:
Proiectul de lege vine să repare o situaţie strigătoare la cer din justiţia română, respectiv sute de agresori au fost lăsaţi în libertate de instanţe, cu pedepse infime sau cu suspendare, pe motiv că victimele, copii şi copile de 11 – 12 ani, ar fi fost de acord să întreţină relaţii sexuale cu adulţi.
În multe motivări, judecătorii au justificat lăsarea în libertate a pedofililor pe motiv că acei copii nu ar fi ţipat sau nu au spus altor adulţi despre abuzurile la care au fost supuşi.
„Îi cerem ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, să iasă public şi să explice tuturor, mai ales mamelor şi victimelor, acest aviz negativ dat de ministerul său.
Cum poate să susţină Ministerul Justiţiei că modificarea Codului Penal este excesivă şi disproporţionată?
Cum cred mai marii Justiţiei că un copil aflat sub stare şoc poate înţelege ce i se întâmplă şi poate fi de acord?
Cum poate fi tăcerea cauzată de şocul agresiunii considerată acord, aşa cum am văzut în atâtea motivări?
Ministerul se face că nu vede că 80% dintre dosarele în care au fost reclamate agresiuni sexuale împotriva minorilor au fost închise, iar vinovaţii au scăpat nepedepsiţi”, a declarat Denisa Soare, campaigner Declic, citată în comunicat.
Mai mult, există chiar şi un raport oficial al Inspecţiei judiciare care a constatat practica neunitară a judecătorilor şi că sunt magistraţi în România “care ignoră şocul, trauma şi presiunea uriaşă la care e supus un copil abuzat de un adult – mai ales de unul în care are încredere şi care ar trebui să îl protejeze”.
Îi amintim ministrului Cătălin Predoiu că inclusiv CEDO a pus România sub supraveghere din cauza modului în care autorităţile au eşuat să protejeze minorii în faţa agresorilor sexuali.
„Suntem îngrijoraţi de punctul de vedere negativ, mai ales că senatorii din Comisia juridică urmează să dea un vot săptămâna viitoare cu privire la modificarea Codului Penal”, a completat Denisa Soare.
Comunitatea Declic atrage atenţia că, prin această poziţie, instituţia condusă de Cătălin Predoiu blochează o lege care ar proteja copiii împotriva agresorii sexuali.
România este singura ţară din Europa care nu are o lege a consimţământului. Adică nu este prevăzută o vârstă sub care orice act sexual al unui adult cu un minor să fie considerat viol. Practica judiciară a ultimilor ani arată că, în România, agresarea sexuală a unui minor poate fi încadrată ca act sexual consimţit, indiferent de vârsta victimei. Dosarele sunt clasate sau agresorii primesc condamnări blânde. Aşa a ajuns România pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de copii abuzaţi sexual şi la numărul de minori traficaţi.
Comunitatea Declic a susţinut modificarea legii penale, în sensul ca orice act sexual al unui adult cu un minor sub 16 ani să fie considerat viol, aproape 100.000 de membri din Comunitatea Declic semnând pentru acest demers.
3 din 4 cazuri de acte sexuale cu victime copii sunt judecate în instanţele româneşti ca fapte consimţite.
Din 18.549 de dosare în care au fost reclamate agresiuni sexuale împotriva minorilor, procurorii au închis 80%, în perioada 2014-2020″.
Comunicatul MJ:
„Ministerul Justiţiei a sprijinit şi sprijină în continuare orice demers instituţional sau legislativ care combate fenomenul agresiunilor sexuale împotriva minorilor;
Ministerul Justiţiei va sprijini astfel de demersuri legislative în măsura în care ele nu sunt afectate de grave erori de tehnică legislativă, care pot submina însuşi scopul urmărit prin respectivele demersuri/proiecte legislative;
Proiectul L494/2021 – Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Codului Penal conţine, din păcate, grave deficienţe din punctul de vedere al tehnicii legislative;
Punctul de vedere al Ministerului Justiţiei, dacă este în prealabil însuşit de Guvern, asupra oricăror propuneri legislative are preponderent caracter tehnic, nu poate bloca procedura parlamentară (de adoptare sau de respingere a unei iniţiative legislative parlamentare), având rol consultativ. Ca atare, prin punctul său de vedere, Ministerul Justiţiei nu „blochează o lege care ar proteja copiii împotriva agresorilor sexuali”, aşa cum fals se afirmă în acuzaţia calomnioasă la adresa Ministerului Justiţiei, Parlamentul, în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării, putând adopta – indiferent de punctul de vedere comunicat de Guvern – orice soluţie asupra propunerii legislative;
Ministerul Justiţiei nu a comunicat încă un punct de vedere oficial asupra proiectului, în şedinţa comisiei parlamentare care a dezbătut proiectul. Poziţia Ministerului, exprimată la nivel de reprezentant tehnic, a fost aceea de a indica constructiv textele care, din punctul de vedere al tehnicii legislative, prezintă deficienţe şi trebuie îndreptate.
Codul penal, în forma sa actuală, nu exclude, ci face posibilă încadrarea unei fapte săvârşite asupra unui minor drept viol, atunci când ea constituie o astfel de infracţiune (a se vedea art.218 alin.(1) ultima teză Cod penal). Aprecierea asupra acestui aspect are loc prin raportare la fiecare cauză concretă în parte, organul judiciar fiind cel mai bine poziţionat (şi, de altfel, singurul în măsură) să determine, inclusiv ca urmare a dispunerii unei expertize medico-legale psihiatrice, dacă minorul avea discernământul necesar pentru a emite un consimţământ valabil.
Propunerea legislativă transfera această apreciere în sarcina legiuitorului, care nu ar putea-o face decât apelând la generalizări de la care nu se poate deroga (anume că toţi minorii care nu au împlinit 16 ani nu au discernământ). Această generalizare (valabilă doar în anumite cazuri particulare – minorii cu vârstă foarte fragedă, însă inexactă pentru toate celelalte) ar fi implicat asumarea unei marje de eroare, pentru situaţiile în care norma de drept nu corespunde situaţiei de fapt concrete, cu consecinţa calificării drept viol a unor fapte care nu prezintă caracteristicile acestei infracţiuni.
Contrar celor susţinute în comunicatul Asociaţiei Declic, legislaţia penală română reglementează vârsta consimţământului sexual, ca regulă, la 16 ani şi, în situaţii particulare, la 18 ani. Consimţământul unui minor sub această vârstă este considerat viciat sau, după caz, inexistent şi fapta va constitui infracţiune (act sexual cu un minor – art. 220 Cp) sau, după caz, viol (art. 218 Cp). Împrejurarea că astfel de fapte nu constituie, în toate cazurile, infracţiunea de viol, a fost îndelung certificată de practică, fiind un element constant de politică penală fundamentată pe doctrină şi jurisprudenţă consacrată.
Eronat se susţine, de asemenea, de către Asociaţia Declic, faptul că România ar fi “singura ţară din Europa” care a ales o astfel de opţiune de reglementare. Exemplu: Codul penal italian consacră, în mod similar, infracţiunile de violenţă sexuală (art. 609-bis – Violenza sessuale), respectiv act sexual cu un minor (art. 609 – quater – Atti sessuali con minorenne). Totodată, Codul penal elveţian prevede şi el infracţiunile de act sexual cu un minor (art. 187), respectiv viol (art. 190), precum şi alte incriminări adiacente, într-un mod care nu diferă substanţial de reglementarea din Codul penal român.
Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului la care se face referire în comunicatul Asociaţiei Declic, din cauza M.G.C. împotriva României, reclama – în realitate – o problemă de aplicare a legii, arătându-se în mod expres împrejurarea că „Codul penal român (…) defineşte violul într-un mod care nu diferă semnificativ de formularea existentă în legile altor state membre” (par. 63) şi că „problema se află în practica instanţelor” (par. 65). Concret, s-a constatat faptul că instanţa nu a luat în calcul concluziile expertizei psihiatrice asupra victimei, concluzii care arătau că minora nu avea suficient discernământ, ca urmare a vârstei fragede.
În ceea ce priveşte soluţiile organelor judiciare prin raportare la cauze concrete, Ministerul Justiţiei – în virtutea principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat – nu are competenţa de a interveni. Situaţii precum cele prezentate uneori în mass-media sunt dintre cele excepţionale/extreme, dar, potrivit principiilor de tehnică legislativă, normele de incriminare trebuie să prezinte supleţea necesară pentru a permite organelor judiciare să fie aplicate în mod corespunzător, atât în aceste situaţii extreme semnalate, cât şi în celelalte tipuri de speţe. Or, reglementarea actuală prezintă deopotrivă fermitatea şi supleţea necesare pentru a se adapta fiecărei situaţii în parte, caracteristică pe care soluţia din propunerea legislativă în discuţie nu o îndeplineşte. După cum spunea marele profesor V. M. Ciobanu, eroarea frecventă care se face în aplicarea legii este aceea de a încerca să introduci realitatea în norma juridică, în loc să aplici norma juridică realităţii. Aceasta este, în esenţă, arta de căpătâi a magistraturii, care nu poate fi suplinită de modificări legislative punctuale rigide şi necorelate cu ansamblul reglementărilor din care fac parte.
Avem serioase dubii cu privire la afirmaţia Asociaţiei Declic conform căreia motivul pentru care România „a ajuns (…) pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de copii abuzaţi sexual şi la numărul de minori traficaţi” este acela că legiuitorul nu a instituit prezumţia absolută a lipsei de discernământ a minorului sub vârsta de 16 ani, prin calificarea automată a oricărui act sexual cu o persoană mai mică de 16 ani ca viol. Considerăm că, pentru soluţionarea eficientă a unei probleme, un prim şi extrem de important pas este identificarea corectă a cauzelor acesteia. Or, îndreptarea atenţiei publice exclusiv asupra unei pretinse lacune legislative, ignorându-se cauzele reale ale fenomenului, fac posibilă propagarea acestuia.
În acest context, atragem atenţia asupra faptului că înăsprirea legii penale, oricât de departe ar merge, nu poate suplini aspecte precum activitatea de aplicare eficientă a acesteia în practică ori alte tipuri de măsuri de prevenţie care trebuie luate împotriva acestui fenomen social (educative, social-economice etc.).
Ministerul Justiţiei împărtăşeşte îngrijorarea legiuitorului primar, a opiniei publice şi a sistemului judiciar în ansamblu cu privire la infracţiunile contra libertăţii şi integrităţii sexuale a minorilor. Reţine, însă, faptul că – potrivit Raportului Inspecţiei judiciare, declanşat de CSM şi ca urmare a sesizărilor făcute de Ministerul Justiţiei – „s-a constatat că, în cele mai multe dosare penale având ca obiect sesizări formulate după data pronunţării hotărârii CEDO în cauza M.G.C. împotriva României, au fost dispuse şi efectuate expertize psihologice (n.n. psihiatrice) asupra victimelor minore în vederea identificării indicilor de comportament al copilului abuzat” (pag. 285 din Raport) şi că, spre deosebire de situaţii similare în care fapta a fost încadrată ca act sexual cu un minor, cazurile în care instanţele s-au folosit de expertiza medico-legală psihiatrică au fost apreciate drept viol (pag. 310 din Raport). În acest context, Ministerul Justiţiei are rezerve cu privire la necesitatea şi oportunitatea modificării legislaţiei în scopul înlăturării unor posibile aplicări (particulare) eronate ale legii.
În plan extins, acest proiect se înscrie în tendinţa generală de a blama legea şi, din păcate, de a o modifica intempestiv pentru a suplini deficienţele care ţin de aplicarea ei în concret, superficialitatea unor anchete şi judecăţi ş.a.m.d.
După cum am arătat, modificarea legislativă nu suplineşte aceste deficienţe de aplicare a legii”.
