Bogdan Licu a devenit procuror general interimar al României, după ce Tiberiu Niţu şi-a înaintat demisia din cauza implicării sale în dosarul coloanelor oficiale.
Iar una dintre primele acţiuni importante puse la cale de Licu este solicitarea făcută către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru returnarea, spre analizare, a Dosarului Revoluţiei.
Licu a luat această decizie, după ce Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, a depus o plângere împotriva soluţiei de clasare a dosarului.
În cazul în care plângerea va fi admisă, atunci Dosarul Revoluţiei va fi redeschis. Mărieş se plânge că este inadmisibil ca nimeni să nu fie tras la răspundere pentru evenimentele din decembrie 1989, când 709 persoane au murit şi aproximativ 2.200 au fost grav rănite.
Dosarul Revoluţiei a fost clasat în octombrie anul trecut, dar de atunci şi până acum s-au primit peste 100 de plângeri de la diferite victime ale Revoluţiei sau de la urmaşi ai celor care şi-au pierdut viaţa în timpul evenimentelor din decembrie 1989.