Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a majorat, în şedinţa de joi, cu 5,1% taxele şi impozitele locale, începând din 2023.
Hotărârea a fost adoptată cu 30 de voturi „pentru”, 18 „împotrivă” şi 3 abţineri.
Potrivit autorilor proiectului de hotărâre, creșterea dărilor către stat de către bucureșteni reprezintă rata inflaţiei pe anul 2021, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului Dezvoltării.
Consilierii municipali au menţinut bonificaţia de 10% pentru plata cu anticipaţie, până pe 31 martie, pentru întregul an, a impozitului/taxei pe clădiri, pe teren şi pe mijloacele de transport datorate de contribuabilii persoane fizice.
De asemenea, a fost păstrată reducerea cu 95% a impozitului pentru mijloacele de transport hibride.