Avertizorii de integritate vor fi „protejați” prin lege după „pohta” Coaliției PNL-PSD-UDMR aflată la putere: adică li se vor dibulga numele, datele de identificare și locul de muncă – exact pentru a-i „lecui” să mai dea în vileag ilegalități comise de autorități.
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul privind protecţia avertizorilor în interes public, care vizează persoanele care raportează încălcări ale legii.
Proiectul, iniţiat de Guvern, stabileşte cadrul general în materia protecţiei persoanelor care raportează încălcări ale legii, care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă în cadrul autorităţilor, instituţiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum şi în cadrul persoanelor juridice de drept privat.
Proiectul vizează transpunerea în legislaţia naţională a Directivei (UE) 2019/1937 a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2019 privind protecţia persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii.
Raportările se înscriu într-un registru, în format electronic, şi vor conţine cel puţin: numele şi prenumele, datele de contact ale avertizorului în interes public, contextul profesional în care au fost obţinute informaţiile, persoana vizată, dacă este cunoscută, descrierea faptei susceptibile să constituie încălcare a legii în cadrul unei autorităţi, instituţii publice, oricărei alte persoane juridice de drept public, precum şi în cadrul persoanei juridice de drept privat, precum şi, după caz, probele în susţinerea raportării, data şi semnătura, după caz.
Autorităţile, instituţiile publice, alte persoane juridice de drept public, de drept privat păstrează evidenţa tuturor raportărilor primite cu respectarea cerinţelor privind confidenţialitatea. Raportările se păstrează 2 ani, apoi se distrug, mai prevede legea.