Guvernul a suplimentat cu 324 de posturi numărul angajaților Autorităţii Vamale Române, prin Ordonanța de urgență (OUG) nr. 103, adoptată joi.
AExecutivul precizează că aceasta a fost soluția necesară în condițiile creșterii semnificative a volumului de mărfuri care trec frontiera României cu Ucraina, Republica Moldova, precum și în porturile de la Marea Neagră și timpii de așteptare pentru îndeplinirea formalităților vamale.
Termenele de organizare a concursurilor pentru aceste posturi de reduc de la 51 de zile la 13 zile.
Totodată, Poliția de Frontieră Română anunță că scoate la concurs 500 de posturi de polițiști de frontieră.
Precizările Guvernului referitor la OUG 103:
Încă de la începutul conflictului, România, asemenea celorlalte state membre ale Uniunii Europene care se învecinează cu Ucraina, s-a angajat să sprijine această țară, prin facilitatea trecerii prin punctele sale de frontieră a mărfurilor de strictă necesitate și ajutoarelor destinate Ucrainei.
De asemenea, pentru ca mărfurile agricole să ajungă pe piețele UE și internaționale, este nevoie urgentă de fluidizarea rutelor de transport rutier, feroviar și maritim care leagă UE de Ucraina. Din acest punct de vedere, România se află la confluența acestor rute, ceea ce generează presiune pe autoritatea vamală.
Având în vedere acest context, Guvernul a decis suplimentarea numărului de posturi alocat efectuării supravegherii vamale și controalelor mărfurilor care trec frontiera de-a lungul rutelor de transport feroviar și maritim care leagă Ucraina atât de porturile românești, cât și de porturile maritime din UE.
Numărul total de posturi al Autorității Vamale Române va fi suplimentat cu 324, până la încetarea situației care generează un aflux masiv de mărfuri și persoane la frontiera României cu Ucraina și Republica Moldova, precum și în porturile de la Marea Neagră, dar nu mai mult de 3 ani. Aceste prevederi se vor aplica cu încadrarea în bugetul aprobat Ministerului Finanțelor pentru anul 2022.
Totodată, având în vedere necesitatea urgentă de a avea la dispoziție personal suplimentar, se reglementează instituirea, pe durata suplimentării numărului maxim de posturi, a unei norme derogatorii de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ și de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2022 privind reglementarea unor măsuri în domeniul ocupării posturilor în sectorul bugetar, pentru ocuparea posturilor nou înființate prin organizarea de concursuri, în condiţiile legii, cu reducerea termenelor.
Prin modificările propuse, termenele de organizare și desfășurare a concursurilor de ocupare a posturilor se reduc de la aproximativ 51 de zile calendaristice sau mai mult, în funcție de numărul de zile nelucrătoare/sărbători legale, la 13 zile.
În prezent, Autoritatea Națională Vamală are un număr total de 3.060 de posturi și în structura sa funcționează 90 de birouri vamale: 53 de frontieră și 37 de interior, organizate în 7 direcții regionale vamale.