Intrarea României în Schengen este o necesitate pentru industria transporturilor rutiere de marfă și persoane, contribuind la fluidizarea traficului de frontieră și la libera circulație a pasagerilor români în spațiul european, atrage atenția UNTRR.
Precizările transmise redacției:
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR solicită autorităților române și instituțiilor europene urgentarea aderării României la spațiul Schengen. Intrarea în Schengen este o necesitate pentru industria transporturilor rutiere de marfă și persoane, contribuind la fluidizarea traficului de frontieră și la facilitarea călătoriilor pasagerilor români în spațiul european fără frontiere.
În contextul discuțiilor de săptămâna aceasta din Parlamentul European despre aderarea României la spațiul Schengen, UNTRR solicită instituțiilor europene să accelereze intrarea României – Stat Membru al UE din 2007, în spațiul european Schengen de liberă circulație.
Totodată, UNTRR face apel la autoritățile române să trateze cu prioritate intrarea României în Schengen, având în vedere că aceasta este o necesitate atât pentru transportatorii rutieri și conducătorii auto români, cât și pentru pasagerii și clienții acestora.
Rezultatul direct al eliminării controalelor de frontiera cu Statele Membre UE vecine României este o creștere a fluidității traficului trans-frontalier, cu numeroase beneficii atât pentru transportatorii rutieri români, cât și pentru UE:
– Eliminarea timpilor mari de așteptare la frontierele interne UE pe cale rutieră și astfel reducerea costurilor și a întârzierilor în lanțurile de aprovizionare
– Eliminarea abuzurilor și timpilor nejustificați de așteptare la control pașapoarte pentru autocare, oferind turiștilor români și străini un tratament civilizat
– Evitarea depășirii timpilor de conducere ai conducătorilor auto. Amintim că timpii de conducere și de odihnă sunt strict reglementați în Uniunea Europeană, iar depășirea acestor timpi de conducere de către conducătorii auto români, din cauza timpilor de așteptare în coadă la trecerea frontierei, este sancționată de autoritățile europene de control
– Posibilitatea ameliorării crizei de conducători auto profesioniști prin angajarea conducătorilor auto din țări terțe UE și utilizarea acestor conducători auto în curse internaționale, similar firmelor din țări Schengen. În acest moment conducătorii auto angajați din țări terțe nu pot lucra în UE mai mult de 90 de zile într-un interval de 180 zile