Președintele Klaus Iohannis i-a transmis la telefon, miercuri, lui Volodimir Zelenski „îngrijorarea” sa cu privire la legea minorităţilor naţionale adoptată de Ucraina la sfârșitul anului trecut.
Actul normativ la care s-a referit „pe larg” Iohannis în convorbirea cu Zelenski „a creat preocupare şi nemulţumire la nivelul autorităţilor române şi al reprezentanţilor comunităţii române din țara vecină”, potrivit unui comunicat al Administrațiai Prezidențiale.
De altfel, într-un comunicat remis presei pe 22 decembrie, Ministerul Afacerilor Externe de la București a anunțat că Bogdan Aurescu i-a transmis omologului său ucrainean, Dmitro Kuleba, o analiză extrem de critică după adoptarea acestei legi, considerând „regretabil” că actul normativ a fost adoptat fără consultarea Comisiei de la Veneția și a comunității românești din Ucraina.
Iohannis i-a solicitat acum lui Zelenski „identificarea rapidă de soluţii care să răspundă şi să remedieze aceste preocupări”.
Volodimir Zelenski a exprimat „întreaga deschidere pentru identificarea de soluţii, astfel încât comunitatea românească din Ucraina să beneficieze, în oglindă, de aceleaşi drepturi de care se bucură comunitatea ucraineană din România”.
„În acest sens, cei doi preşedinţi au agreat ca în perioada imediat următoare miniştrii de Externe ai celor două ţări să aibă discuţii cu privire la soluţionarea bilaterală a aspectelor menţionate”, se precizează în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.
Ce promitea Zelenski în discursul din Parlamentul României
În discursul susținut online în Parlamentul de la București, Volodimir Zelenski a promis, pe 4 aprilie 2022, deschiderea unui dialog cu România în privința protecției minorității românești din Ucraina.
„Susținerea și respectul reciproc al popoarelor noastre este o bază pentru o apropiere mai mare. Când situația va permite vreau să încep un dialog cu România pentru a permite întreaga protecție a minorității românești din Ucraina, să asigurăm toată susținerea. Viitorul nostru este împreună”, a spus Zelenski, mulțumindu-le românilor pentru ajutorul pe care l-au dat ucrainenilor.
Preşedintele Iohannis a promis și miercuri sprijinul României pentru parcursul european al Ucrainei şi „a salutat reformele implementate, în conformitate cu angajamentele asumate în relaţia cu UE”.
Iohannis a reamintit și despre sprijinul consistent şi multidimensional acordat de ţara noastră, atât prin asistenţă directă, sprijin pentru refugiaţi, furnizarea de generatoare, respectiv facilitarea tranzitului de cereale, cât şi prin susţinerea integrării europene a Ucrainei, a adoptării sancţiunilor împotriva Rusiei şi, respectiv, a acţiunilor vizând izolarea internaţională a Moscovei.
El a reiterat că România va continua să acţioneze pentru a ajuta Ucraina şi poporul ucrainean, atât timp cât va fi nevoie.
Preşedintele Ucrainei a transmis mulţumiri pentru „sprijinul multidimensional şi extrem de consistent acordat de România încă de la începutul războiului şi a subliniat necesitatea continuării susţinerii Ucrainei, mai ales în contextul în care atacurile Rusiei sunt tot mai agresive, cu impact grav asupra populaţiei şi a infrastructurii civile”, se mai arată în comunicatul Președinției.