Simularea Evaluării Naţionale va începe pe 20 martie, iar cea a Bacalaureatului – pe 27 martie, potrivit Ordinului semnat, miercuri, de ministrul Educației, Ligia Deca.
Simularea probelor scrise ale Evaluării Naţionale:
- 20 martie – la limba şi literatura română,
- 21 martie – la matematică,
- 22 martie – la limba şi literatura maternă.
Rezultatele vor fi comunicate pe 29 martie.
Simularea probelor scrise ale examenului naţional de Bacalaureat:
- 27 martie – la limba şi literatura română,
- 28 martie – proba obligatorie a profilului
- 29 martie – proba la alegerea profilului şi specializării
- 30 martie – la limba şi literatura maternă.
Rezultate vor fi comunicate pe 6 aprilie.
Rezultatele sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care s-au desfăşurat aceste simulări, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.
Notele obţinute nu se trec în catalog, dar prin excepţie, la solicitarea scrisă a elevului, ele pot fi înscrise în catalog.