Inflația limitează puterea de cumpărare a consumatorilor, dar cheltuielile IT ale companiilor rămân la cote ridicate, de 4,5 trilioane USD în anul 2023, potrivit celei mai recente estimări a Gartner.
Astfel, cheltuielile efectuate la nivel mondial pentru produsele și serviciile IT vor fi în creștere cu 2,4%, față de 2022. Totuși, reprezintă o scădere față de prognoza din trimestrul precedent, care preconiza o creștere de 5,1%. În timp ce inflația continuă să erodeze puterea de cumpărare a consumatorilor și să reducă cheltuielile pentru dispozitive, se așteaptă ca volumul cheltuielilor IT la nivel global efectuate de companii să rămână la cote ridicate.
„Consumatorii individuali și companiile se confruntă cu realități economice foarte diferite. În timp ce inflația devastează piețele de consum, contribuind la concedieri la companiile B2C, mediul enterprise continuă să crească bugetele alocate pentru inițiativele de afaceri digitale, în pofida încetinirii ritmului economiei mondiale”, a declarat John-David Lovelock, distinguished VP analyst la Gartner.
„O economie supusă turbulențelor a schimbat contextul deciziilor de afaceri și poate determina CIO să ezite mai mult, să întârzie luarea deciziilor sau să își reordoneze prioritățile. Am văzut acest lucru în acțiune odată cu remanierile care au loc în rândul unor companii B2B, în special a celor care au suprainvestit în creștere. Cu toate acestea, bugetele IT nu determină aceste schimbări, iar cheltuielile IT rămân rezistente la recesiune”, a detaliat Lovelock.
Se preconizează că în 2023 segmentele de software și servicii IT vor crește cu 9,3% și, respectiv, 5,5%. De asemenea, se estimează că segmentul de dispozitive va scădea cu 5,1% în acest an, deoarece atât consumatorii individuali, cât și companiile prelungesc ciclurile de utilizare a dispozitivelor (vezi Tabelul 1).
Tabelul 1. Volumul estimat al cheltuielilor IT la nivel mondial (milioane USD)
Volumul cheltuielilor în 2022 | Creștere 2022 (%) |
Volumul cheltuielilor în 2023 | Creștere 2023 (%) |
|
Sisteme pentru centre de date | 212,376 | 12,0 | 213.853 | 0,7 |
Software | 783,462 | 7,1 | 856.029 | 9,3 |
Dispozitive | 722,181 | -10,6 | 685.633 | -5,1 |
Servicii IT | 1,244,746 | 3,0 | 1.312.588 | 5,5 |
Servicii de comunicații | 1,422,506 | -2,4 | 1.423.367 | 0,1 |
Total IT | 4,385,270 | -0,2 | 4.491.471 | 2,4 |
Sursa: Gartner (ianuarie 2023)
„În perioada de vârf a pandemiei, angajații și consumatorii și-au reîmprospătat dotarea tehnologică cu noi tabletele, laptopuri și telefoane mobile datorită lucrului și educației de la distanță. Fără un motiv convingător pentru o schimbare a acestora, dispozitivele sunt folosite pentru o perioadă mai lungă de timp, iar piața suferă”, a explicat Lovelock.
Evoluția pieței forței de muncă influențează cheltuielile pentru serviciile IT
Ponderea locurilor de muncă vacante a crescut în fiecare trimestru, iar rata locurilor de muncă deschise per șomer este în multe țări la cele mai scăzute niveluri din istorie. Concurența ridicată pentru talente îi provoacă pe CIO să angajeze personal IT calificat, limitând creșterea companiilor care se luptă să se extindă fără resursele umane necesare.
Simultan cu creșterea cheltuielilor pentru software, piața serviciilor IT este în creștere, pe măsură ce companiile caută să aducă personal IT din exterior pentru servicii de implementare și asistență. De exemplu, se estimează că volumul cheltuielilor pentru servicii de consultanță se vor ridica la 264,9 miliarde USD în 2023, în creștere cu 6,7% față de 2022.
„CIO pierd competiția pentru talente. În fiecare verticală din industrie, cheltuielile pentru serviciile IT cresc mai rapid decât serviciile interne. Lucrătorii IT calificați migrează din organizațiile IT ale companiilor către furnizori de tehnologie și servicii (TSP) care pot ține pasul cu cerințele salariale crescute, oportunitățile de dezvoltare și perspectivele de carieră”, a punctat Lovelock.
Metodologia Gartner de estimare a cheltuielilor IT se bazează în mare măsură pe analiza riguroasă a vânzărilor efectuate de un număr de peste o mie de companii furnizoare ale întregilor game de produse și servicii IT. Gartner folosește tehnici de cercetare primare, completate de surse secundare de cercetare, pentru a construi o bază de date cuprinzătoare cu date despre dimensiunea pieței pe baza cărora își fundamentează prognoza.
Prognoza trimestrială Gartner privind cheltuielile IT oferă o perspectivă unică asupra cheltuielilor IT în segmentele hardware, software, servicii IT și telecomunicații. Aceste rapoarte îi ajută pe clienții Gartner să înțeleagă oportunitățile și provocările pieței.
Despre Gartner for High Tech
Gartner for High Tech pune la dispoziția liderilor din domeniul tehnologiei și echipelor lor cele mai bune practici bazate pe roluri, perspective din industrie și viziuni strategice asupra tendințelor emergente și schimbărilor pieței..
Despre Gartner
Gartner, Inc. (NYSE: IT) oferă o perspectivă obiectivă și utilă pentru directori și echipele lor. Îndrumările și instrumentele sale de specialitate permit luarea unor decizii mai rapide și mai inteligente și o performanță mai bună în ceea ce privește prioritățile esențiale ale unei organizații.